Ole Gunnar Solskjaer vine la București!** VEZI grupa Stelei și analiza adversarilor

Redactor:
Bitescu Wili
Ole Gunnar Solskjaer vine la București!** VEZI grupa Stelei și analiza adversarilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a ajuns pentru a 9-a oară consecutiv într-o grupă a unei competiții europene, urmând a evolua în Grupa E a Europa Leagua alături de Molde, FC Copenhaga și VfB Stuttgart.

Molde FK
Este un club din Norvegia fondat în anul 1911. Inițial, echipa se numea Internațional. Are în palmares un titlu în Norvegia, precum și două cupe. Molde și Rosenburg sunt singurele echipe din Norvegia care au participat în Liga Campionilor. Adversara Stelei își dispută meciurile pe un stadion de 11.800 locuri. Molde este cunoscut și pentru faptul că de aici a plecat în fotbalul mare  Ole Gunnar Solskjaer, fostul jucător al lui Manchester United. Fostul „diavol” conduce acum de pe bancă echipa.
În turul 3 preliminar al Europa League, norvegienii au eliminat pe SC Heerenveen, echipă ce a zdrobit Rapidul în prima manșă a turului 2. Norvegienii au obținut două victorii, 2-1 și 2-0.

FC Copenhaga
Este unul dintre cele mai de succes cluburi din Danemarca, chiar dacă a fost fondat în urmă cu doar 20 de ani. În acest moment, ocupă locul 39 în clasamentul celor mai bune cluburi din Europa. Are în palmares 9 titluri și 5 cupe naționale. În sezonul 2010-2011 al UEFA Champion League, danezii au depășit faza grupelor. Au făcut parte dintr-o grupă cu Barcelona, Rubin Kazan și Panathinaikos. În 16-imi au jucat cu Chelsea, pierzând ambele manșe.
Au pierdut calificarea în Liga Campionilor după ce au fost eliminați în turul 3 preliminar al UCL de Lille, după prelungiri.

VfB Stuttgart
Este un club din Bundesliga înființat în urmă cu 118 ani în urmă. Stuttgart are în palmares 5 titluri în Germania, ultimul în 2007. Ionel Ganea, Sergiu Radu, Florin Răducioiu, Alexandru Sătmăreanu și Ciprian Marica sunt jucătorii români care au evoluat la echipa germană. Vedetele echipei sunt Serdar Tasci, Kuzmanovici, Ziegler, Cacau sau Ibisevic. Antrenor este Bruno Labbadia.
În ultimul sezon au terminat campionatul pe locul 6. În play-off, nemții au trecut de Dinamo Moscova, echipă antrenată de Dan Petrescu, scor 2-1 și 1-1.

VEZI tabloul complet al grupelor Europa League

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată a Adinei Maria
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată…
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Interzis complet în România! Legea pe care nimeni n-o poate ocoli. Amenda te bagă în faliment
Interzis complet în România! Legea pe care nimeni n-o poate ocoli. Amenda te bagă în faliment
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…