O fostă legendă a Stelei surprinde:** ‘Dintre cele 5 echipe, Dinamo cele mai mari șanse de calificare!’ Ce zice de roș-albaștri

Steaua a câștigat în ultima etapă, scor 2-1, meciul împotriva celor de la U Cluj și a urcat pe locul secund în clasament, în spatele eternei rivale, Dinamo.
O fostă legendă a Stelei surprinde:** 'Dintre cele 5 echipe, Dinamo cele mai mari șanse de calificare!' Ce zice de roș-albaștri

Steaua a câștigat în ultima etapă, scor 2-1, meciul împotriva celor de la U Cluj și a urcat pe locul secund în clasament, în spatele eternei rivale, Dinamo.

Fostul antrenor al roș-albaștrilor, Marius Lăcătuș, a vorbit despre acest star de sezon și crede că Levi mai are de muncă până va reuși să creeze o echipă omogenă.

„E un început de sezon oscilant pentru echipele din fruntea clasamentului. Cred că va mai dura până ce Steaua va deveni omogenă. Au venit mulți jucători care la nivel tehnic sunt foarte buni. La ultimul joc mi-a plăcut mult agresivitatea jucătorilor, nu și-au lăsat adversarii să joace la adevarata valoare. Nu pot să spun că a crescut viteza de joc la Steaua, dar jucătorii din atac au o mai mare libertate de mișcare. Jucătorii de la mijloc în față au calități foarte bune. Cred că meciurile cu ȚSKA vor fi abordate altfel față de cele din campionat.” a spus Marius Lăcătuș la Sport.ro

„Fiara” a vorbit și despre șansele echipelor românești în play-offul pentru grupele Europa League, acolo unde crede că Dinamo are cea mai mare șansă să se califice dintre toate echipele românești.

„Cred că numai în pielea lui Hizo nu ar vrea nimeni să fie, în situația în care are numeroase indisponibilități, mai ales într-un meci așa important ca cel cu Sparta Praga. Cred că Dinamo are cele mai mare șanse la calificare, apoi Rapid, urmează Steaua, iar în final Gaz Metan și Vaslui.” a mai spus fostul antrenor al Stelei.

Lăcătuș a lăudat aducerea lui Dorel Stoica la Dinamo, un jucător experimentat care poate evolua pe mai multe posturi.

„Transferul lui Dorel Stoica este o alegere bună, poate juca și la mijloc, dar și ca undaș central. Nu are o viteză mare de reacție, dar poate ajuta mult echipa lui Dinamo.” a declarat „Fiara”.

În final, Lăcătuș a vorbit și despre ofertele pe care le-ar accepta în caz că va fi contactat de un club pentru a prelua postul de antrenor.

„Nu aș spune nu unei propuneri venite din țară, dar aș prefera mai mult o echipă din străinătate.” a mai precizat Lăcătuș.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania