„Nu am tăiat porci, nu am făcut grătar, nu am chefuit”. Răspunsul lui Dică pentru Șumi: „Dicanio” s-a simțit „onorat” de gestul pe care antrenorul lui Kayseri îl consideră anormal

  • Publicat:
  • Actualizat:

Conferința de presă pe care a susținut-o cu o zi înaintea meciului cu Lazio, din turul 16-imilor Europa League, l-a găsit pe Nicolae Dică (37 de ani) apărându-se în fața acuzațiilor lansate de Marius Șumudică.

Tehnicianul lui Kayserispor a continuat, miercuri, duelul de la distanță cu Mihai Stoica și Nicolae Dică și l-a mustrat public pe tânărul antrenor al vicecampioanei pentru că i-a invitat pe cursanții licenței PRO la unul dintre antrenamentele premergătoare meciului cu Lazio. Pentru Dică, însă, prezența tinerilor tehnicieni pe marginea terenului nu este o problemă și consideră că nu ar trebui să fie nici pentru Marius Șumudică, „Dicanio” primind cu bucurie vestea că poate fi un model pentru foștii fotbaliști cu aspirații de antrenori: „Nu mai are rost să-i răspund lui Șumudică. Au venit 20 de antrenori de la licența PRO. Nu am tăiat porci, nu am făcut grătar, nu am chefuit! Doar au văzut antrenamentul, a fost o oră și jumătate de curs. Anul trecut au venit cei de la licența A, dar atunci Șumudică nu a mai ieșit să spună nimic. Poți avea doar răutate ca să dai aceste declarații. Cei de la licența PRO nu m-au încurcat cu nimic, chiar m-am bucurat când domnul Apolzan m-a sunat și mi-a spus că vor să vină să vadă antrenamentul”, a declarat Nicolae Dică.

„La antrenamentele dinaintea meciului cu Lazio, Dică a ținut lecții deschise cu antrenorii cursanți pentru licența PRO. Cu Șumudică antrenor asta nu se întâmpla, cu el (n. red – Mihai Stoica) manager văd că se poate!”, a fost declarația prin care Șumudică i-a atacat pe Dică și Mihai Stoica.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…