FCSB a cedat în fața celor de la Young Boys, scor 0-2, în cea de-a doua etapă a fazei principale din UEFA Europa League, într-o partidă disputată pe Arena Națională din București.
Imediat după fluierul de final, jucătorii pregătiți de Elias Charalambous și Mihai Pintilii au fost notați de platformele de specialitate pentru prestația pe care au avut-o în fața elvețienilor.
FCSB a pierdut meciul pe care l-a disputat în fața celor de la Young Boys, scor 0-2, în a doua etapă a faze principale din UEFA Europa League. Ambele goluri ale elvețienilor au fost marcate de către Monteiro, în minutele 11 și 36.
Imediat după fluierul de final, jucătorii pregătiți de Elias Charalambous și Mihai Pintilii au fost notați de platformele de specialitate pentru evoluția pe care au avut-o. Conform celor de la Sofascore, cel mai bun fotbalist din tabăra „roș-albaștrilor” a fost portarul Ștefan Târnovanu, care a primit nota 7.3. Siyabonga Ngezana a fost al doilea cel mai bun jucător de la FCSB și a fost notat cu 7.0. La polul opus se află David Miculescu, cel care a purtat banderola de căpitan. Conform Sofascore, acesta a fost notat cu 6.1 pentru jocul pe care l-a reușit în fața celor de la Young Boys Berna.
Monteiro, cel care a marcat ambele goluri ale elvețienilor, a fost notat cu 8.5, fiind cel mai bun jucător de pe teren.
După înfrângerea suferită în UEFA Europa League, FCSB are parte de un nou test dificil, de data aceasta în Superliga României. Duminică, 5 octombrie 2025, echipa patronată de Gigi Becali va da piept cu Universitatea Craiova, în etapa a 12-a din Superliga României.
În etapa a treia a fazei ligii din UEFA Europa League, trupa pregătită de Elias Charalambous și Mihai Pintilii va da piept cu Bologna. Meciul este programat pe data de 23 octombrie 2025, la ora 19:45, pe Arena Națională din București.