N-a fost întâmplare! **Cifre dezastruoase pentru Steaua în meciul cu Napoli

Redactor:
Mihai Nejneru
N-a fost întâmplare! **Cifre dezastruoase pentru Steaua în meciul cu Napoli
  • Publicat:
  • Actualizat:

Noul „Urs Meier”, Marcin Borski, poate fi nominalizat ca unul
dintre cauzele semieșecului Stelei de joi seara. Dar, așa cum
spunea, culmea!, chiar Gigi Becali, nu putem să dăm vina doar pe
arbitri.
Și nici n-ar fi logic, pentru că arbitrul nu poate de unul singur
să întoarcă un meci de la scorul de 3-0. Mai sunt necesari și alți
factori: un joc excelent al echipei adverse (Napoli în acest caz)
și greșeli majore făcute de adversari (Steaua). Iar ambii au fost
bifați cu vârf și îndesat pe Ghencea.

Prima greșeală făcută de Steaua a fost, evident, cea a lui
Kapetanos. În minutul 30, chiar și la scorul de 3-0, n-ai voie să
faci un astfel de gest. Aici a fost, practic, punctul de plecare.
Iar Napoli și-a făcut treaba perfect: câteva faze de excepție,
tenacitate, schimbări inspirate (intrarea lui Hamsik în primul
rând) și un joc foarte consistent. Cifrele stau mărturie și sunt
incredibile pentru o echipă aflată în deplasare: 72,7% posesie,
față de 27,3% ale Stelei. Și țineți cont că Napoli era în
deplasare!

Fundașii
laterali, slabi după pauză

Marea problemă a Stelei au fost benzile terenului. Mai ales pe faza
defensivă, unde Latovlevici (de altfel, la prima lui evoluție mai
slabă în acest sezon) și Bonfim au avut o repriză secundă destul de
slabă, cele mai importante faze de atac ale napoletanilor venind
exact de pe flancuri. Bonfim a „dormit” la primul gol al lui
Vitale, iar în final ambii au fost dați peste cap complet de
ofensiva totală a alb-albaștrilor.

Prima
schimbare, în minutul 74!

Poate lucrul principal care i se poate imputa lui Lăcătuș în meciul
de joi a fost faptul că nu a făcut nici măcar o schimbare până în
minutul 74! Asta deși era clar că echipa începuse să „scârțâie” și
Napoli venea furibund peste careul lui Tătărușanu. În plus, Ricardo
a fost ținut pe teren, deși era vizibil cu ochiul liber că nu prea
mai putea să alerge, iar asta a fost fatal la golul al doilea al
lui Napoli, când Hamsik a pătruns nestingherit și a șutat, iar
închizătorul Stelei n-a reușit să-l stopeze.

Gardoș
n-a mai ieșit la ofsaid

Iar în final, bomboana de pe colivă. O ieșire la ofsaid foarte
prost sincronizată, cu tânărul Florin Gardoș în rol principal.
Păcat, mai ales că jucătorul adus de la Chiajna evoluase excelent
până atunci. În plus, Steaua a avut și o lovitură liberă în
secundele de final, care a adus aminte de Dorinel Munteanu la
meciul memorabil cu Danemarca de la Copenhaga. Și acum, ca și
atunci, în loc să țină de minge, românii (reprezentați aici de
Geraldo) au preferat s-o „bubuie”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen