Meci mare, tribune goale. Doar 6000 de fani vor asista la Pandurii – Fiorentina

Redactor:
Daniel Lup
Meci mare, tribune goale. Doar 6000 de fani vor asista la Pandurii - Fiorentina
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pandurii – Fiorentina, meci programat în această seară, de la ora 20:00, în direct pe ProTV, se va disputa în prezența a doar 6.000 de spectatori

Audiență mult sub așteptări la partida Pandurii – Fiorentina, care se joacă în această seară pe Cluj Arena. Până aseară au fost vândute numai 4.000 de tichete, iar organizatorii consideră că, în tribune, vor fi undeva la 6.000 de persoane în tribune. De notat că la precedentul meci de pe Someș, din Europa League, partida cu Dnepr, au asistat 7.577 de persoane. „E păcat că nu jucăm cu stadionul plin. Oricum vor fi prezenți prietenii noștri, familiile noastre și asta o să ne motiveze. Sperăm să bifăm prima victorie la Cluj”, a spus Eric. „Ne dorim să fie 10.000 de spectatori, facem apel la oamenii din Cluj să vină la meci”, a fost apelul lui Eugen Pârvulescu, președintele gorjenilor. Tehnicianul Pandurilor știe că partida din această seară va fi una extrem de dificilă pentru clubul său. „Ei au bătut pe Juventus și Milan în ultimul timp. Fiorentina este o echipă bună. În tur am avut șanse de gol, dar dacă ratezi cu o echipă cum este Fiorentina, nu te iartă. Ei, la primele două ocazii, au reușit să marcheze”, a declarat Pustai.

Montella: „Dorim să terminăm primii”

Italienii au venit degajați la Cluj. Tehnicianul Vicenzo Montella și-a permis luxul să lase acasă principalele piese ale echipei: Mario Gomez, David Pizzaro, Giuseppe Rossi și Massimo Ambrosini. „Nu contează că lipsesc mai mulți jucători, noi ne dorim să terminăm pe primul loc și vom juca la victorie”, a spus Montella, aseară, la conferința de presă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen