Marcel Popescu, după ce Craiova a fost eliminată de AC Milan: „Dacă Mitriță înscria, le cam îngheța sângele în vene! Donnarumma a fost eroul lor. Ei n-au avut ocaziile pe care le-am avut noi”

Marcel Popescu susține că CS U Craiova s-a bătut de la egal la egal cu AC Milan, deși diferența de valoare dintre cele două echipe sunt uriașe. Președintele clubului din Bănie este mândru de felul în care s-au descurcat jucătorii lui Devis Mangia.
Marcel Popescu, după ce Craiova a fost eliminată de AC Milan: "Dacă Mitriță înscria, le cam îngheța sângele în vene! Donnarumma a fost eroul lor. Ei n-au avut ocaziile pe care le-am avut noi"

Marcel Popescu susține că CS U Craiova s-a bătut de la egal la egal cu AC Milan, deși diferența de valoare dintre cele două echipe sunt uriașe. Președintele clubului din Bănie este mândru de felul în care s-au descurcat jucătorii lui Devis Mangia.

CS U Craiova a avut o prestație onorabilă atât în turul cu AC Milan (pierdut cu 1-0), cât și în manșa secundă (pierdută cu 2-0). Marcel Popescu spune că a fost mai mult de atât și că jucătorii Craiovei s-au ridicat de multe ori la nivelul starurilor celor de la AC Milan. Oficialul lui CS U Craiova susține că lucrurile s-ar fi complicat dacă Mitriță reușea să înscrie și nu rata singur cu portarul:

„Ne-am confruntat cu un colos. Am luat trei goluri. Ocaziile pe care le-am avut noi, singur cu portarul, ei nu le-au avut în două meciuri. Donnarumma a fost eroul lor. Toate echipele se sperie de nume mari și fel și fel de situații din astea, de ce? S-a probat de la egal la egal. Au fost net superiori și cu asta basta. O auziți si pe asta, dar nu-i așa.

A fost o experiență extraordinară, ne-a demonstrat că ne putem bate cu orice echipă. Bineînțeles, văzându-ne limitele. Am făcut un egal, un egal cu FCSB, care a bătut cu 4-1 în deplasare. Ne vedem de drumul nostru, eu cred că… Nu cred că am făcut România de râs. Am jucat la o serbare a Milanului, care a revenit în Europa după trei ani. O sărbătoare a fotbalului formidabilă.

Dacă la 1-0 Mitriță avea inspirație vă spun eu că le cam îngheța sângele în vene. Nu-mi amintesc Calancea să fi scos mingile pe care le-a scos Donnarumma în ambele meciuri. Ceea ce am avut de făcut, am făcut. Am avut o primă experiență în Europă după 17 ani. Ca să fii competitiv în Europa trebuie investit”, a declarat Marcel Popescu la DigiSport.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]