Patronul celor de la Bologna, a cărui familie are o avere estimată la aproximativ 7.5 miliarde de euro, a fost prezent pe Arena Națională din București, la meciul pe care echipa lui l-a disputat în fața celor de la FCSB.
La finalul partidei, miliardarul a surprins pe toată lumea prin gestul pe care l-a făcut: a coborât de la tribuna oficială și a mers în peluză pentru a-i saluta pe suporterii italieni.
Joi, 23 octombrie 2025, FCSB și Bologna s-au întâlnit în a treia etapă a fazei principale din UEFA Europa League, într-o partidă încheiată cu victoria italienilor, scor 2-1. Pe Arena Națională din București a fost prezent și patronul formației din Serie A, cel a cărui familie are o avere uriașă, estimată la aproximativ 7.5 miliarde de euro. La finalul meciului disputat pe cel mai mare stadion din România, miliardarul a surprins pe toată lumea prin gestul pe care l-a făcut. Acesta a ales să coboare din tribuna oficială și să meargă în peluză, pentru a-i saluta pe suporterii italieni veniți la meciul cu FCSB. De menționat este că aproximativ 3.000 de italieni au făcut deplasarea la București, pentru a o susține pe Bologna în disputa cu echipa pregătită de Elias Charalambous și Mihai Pintilii.
Joey Saputo este finanțator și președinte al formației din Serie A. Fanii italieni s-au bucurat foarte mult de prezența omului de afaceri în peluză și i-au scandat numele preț de câteva minute.
Joey Saputo, patron și președinte al celor de la Bologna, se implică activ în viața echipei pe care o conduce. Acesta nu ratează nicio deplasare, iar fanii sunt obișnuiți ca el să le fie alături în cele mai importante momente. Totodată, suporterii celor de la Bologna asociază ascensiunea echipei din ultimii ani cu implicarea pe care omul de afaceri a avut-o.
Patronul celor de la Bologna are o avere cu adevărat impresionantă. Conform platformei de investiții GuruFocus, la data de 23 octombrie 2025, valoarea netă estimată a afaceristului este de cel puțin 70 de milioane de dolari. Acesta provine dintr-o familie extrem de bogată, care a acumulat o avere care se ridică la aproximativ 7.5 miliarde de dolari.
După înfrângerea suferită în fața celor de la Bologna, FCSB rămâne cu o singură victorie în trei etape disputate în faza principală din UEFA Europa League.