„Le-am făcut cadou** golurile cehilor!”

Antrenorul lui Dinamo, Dario Bonetti, a declarat după meciul pierdut contra celor de la Slovan Liberec că echipa sa a făcut cadou două goluri cehilor, lucru inadmisibil la acest nivel. Tehnicianul italian a spus că rezultatele sunt decise de astfel de episoade. De asemenea, Bonetti a spus că decisiv a fost golul doi a fost decisiv, pentru că la 0-1 putea întoarce rezultatul. "În prima repriză echipa a fost nervoasă. În repriza secundă am jucat mai bine. Când joci la un asemenea nivel, nu poți să faci asemenea greșeli cum am făcut noi. Putea fi o seară frumoasă, îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat, ăsta este fotbalul, trebuie trăit și dacă nu ne place ce vedem. Rezultatele sunt determinate de episoade, adversarii nu ne-au fost superiori. Am făcut două goluri cadou, e o problemă de concentrare. Dănciulescu nu se simțea bine, nu a jucat bine, nu mai putea ajuta echipă și l-am eliminat. Chiar dacă ei au fost organizați, ne-am creat multe ocazii", a spus Dario Bonetti imediat după meci.
"Le-am făcut cadou** golurile cehilor!"

Antrenorul lui Dinamo, Dario Bonetti, a declarat după meciul pierdut contra celor de la Slovan Liberec că echipa sa a făcut cadou două goluri cehilor, lucru inadmisibil la acest nivel. Tehnicianul italian a spus că rezultatele sunt decise de astfel de episoade. De asemenea, Bonetti a spus că decisiv a fost golul doi a fost decisiv, pentru că la 0-1 putea întoarce rezultatul.

"În prima repriză echipa a fost nervoasă. În repriza secundă am jucat mai bine. Când joci la un asemenea nivel, nu poți să faci asemenea greșeli cum am făcut noi. Putea fi o seară frumoasă, îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat, ăsta este fotbalul, trebuie trăit și dacă nu ne place ce vedem.
Rezultatele sunt determinate de episoade, adversarii nu ne-au fost superiori. Am făcut două goluri cadou, e o problemă de concentrare. Dănciulescu nu se simțea bine, nu a jucat bine, nu mai putea ajuta echipă și l-am eliminat. Chiar dacă ei au fost organizați, ne-am creat multe ocazii
", a spus Dario Bonetti imediat după meci.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]