Le-a rupt Falca**o! Columbianul l-a egalat pe Klinsmann

Redactor:
Mihai Molnar
Le-a rupt Falca**o! Columbianul l-a egalat pe Klinsmann
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe 18 mai, Dublinul va fi un oraș portughez, pentru că
Villarreal are o misiune imposibilă în returul semifinalei cu Porto
din Europa League. Joi seară, „submarinul galben” a fost scufundat
de cele patru „torpile” ale lui Falcao (scor final 5-1), iar
Benfica s-a impus la limită, pe „Da Luz”, 2-1 cu Braga.

Villas-Boas e un Mourinho mult mai precoce. Are doar 33 de ani și
ar putea egala performanța atinsă de Jose la primul sezon la Porto!
Doar că „The Special One” era, în 2003, cu șapte ani mai în vârstă
decât actualul „Mourinho Two”! Villas-Boas și-a trecut deja în
palmares titlul cu „dragonii”, iar pe 22 mai se pregătește de
finala Cupei Portugaliei (adversar Guimaraes). Tripla istorică
reușită de celebrul său mentor se conturează la orizont, pentru că
finala Ligii Europa e la un pas, după rezultatul tur din
semifinale. Joi seară, pe „Dragao”, într-un meci în care românul
Săpunaru a fost integralist și s-a remarcat prin câteva centrări de
calitate, „dragonii” și-au purtat pe aripi suporterii. De la o mică
agonie (0-1 la pauză), la un extaz total (5-1 la final!). Eroul
principal, atacantul columbian Radamel Falcao, autorul a patru
goluri în repriza secundă, jucător care face parte din grupul
creștin intitulat „Atleții lui Hristos”!

L-a
egalat pe Klinsmann

Disputa golgheterilor Ligii Europa a fost tranșată clar de
columbian. Falcao a început manșa tur a semifinalei cu 11 goluri,
unul peste Rossi, atacantul lui Villarreal, dar l-a învins clar pe
italian. La finalul partidei, tabela arăta 5-1 pentru Porto, iar
Falcao aniversa primul „poker” din carieră, la 25 de ani. Și
egalarea unui record, istoric, 15 goluri într-un sezon al Ligii
Europa / Cupa UEFA, ștachetă înălțată în 1996 de neamțul Klinsmann,
pe atunci la Bayern München. „Este un vis, n-am mai marcat
niciodată patru goluri într-un meci. Dar nu mă opresc aici”, a
avertizat fotbalistul care a studiat jurnalismul în Buenos Aires,
înainte de a evolua la River. Mai are la dispoziție cel puțin un
meci pentru a bate recordul și, aproape sigur, finala din 18
mai.


Falcao e fabulos, ca toți ceilalți din
echipă

Andre Villas-Boas, antrenor FC Porto

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele