Jose Mourinho, ofertă pentru căpitanul FCSB! „Gigi Becali, 5.000.000 de euro. Jucătorul, 1.200.000 de dolari salariu”

Căpitanul de la FCSB a primit de la Jose Mourinho o ofertă de salariu de 1.200.000 de euro, iar în contul lui Gigi Becali ar fi ajuns 5.000.000 de euro.

Tehnicianul portughez a antrenat Fenerbahce între iulie 2024 și august 2025. L-a vrut pe Darius Olaru, dar afacerea a picat din cauza accidentării căpitanului de la FCSB.

Legendarul antrenor portughez Jose Mourinho a pus pe masă un salariu de 1.200.000 de dolari

Darius Olaru, căpitanul lui FCSB, demonstrează o revenire de formă, după ce a avut un început se sezon modest. Aflat pe val în stagiunea precedentă, purtătorul banderolei s-a accidentat grav în cantonamentul din iarnă și a revenit abia pe finalul sezonului.

A marcat golul echipei lui Gigi Becali în meciul cu FC Basel, din etapa 4 de Europa League, după ce înscrisese de 3 ori în Supeliga și preliminariile de Europa League, plus un gol în calificările din Liga Campionilor. Impresarul Giovanni Becali a făcut cunoscut faptul că Olaru a fost dorit de Mourinho la Fenerbahce.

„Nu a fost o ofertă sigură. A fost o ofertă care, dacă Olaru nu se accidenta, se putea concretiza. A avut ofertă de la o echipă importantă din Turcia, prietenul meu era antrenor.

Mourinho tot a zis că el caută un fotbalist… Dacă nu se accidenta, cred că se încheia. Acum un an, da, îl lua Mourinho la Fenerbahce. A fost cea mai concretă discuție cu un prieten. Puneam prietenia și jucătorul la bătaie. A fost exact atunci, după meciurile cu PAOK.

Ieșea în lume Olaru, lua și Gigi Becali banii. Lua clauza, 5 milioane de euro, ăștia nu sunt bani? Iar Darius Olaru să ia salariu 1.200.000 de dolari pe an, ăia nu erau bani? Noi avem euro, turcii calculează după dolari.

Mourinho era convins să-l ia, da. În perioada aia juca bine Olaru, a avut meciuri bune și a venit ghinionul. Nu i-am spus, dar eu îl căutam la telefon”, a dezvăluit impresarul FIFA, conform Fanatik.

Darius Olaru va fi suspendat după primul cartonaș galben pe care îl va primi în Europa League

În același timp, impresarul a atras atenția că Olaru aleargă mult mai mult decât este necesar, adică peste 11 kilometri la fiecare meci în care evoluează măcar 80 de minute.

„E pe trend înapoi, s-a făcut bine. Tot periculos intră, dar cu puțină atenție. Intră decisiv, dar e atent să nu mai pățească ce a pățit. A întârziat un an, un an și ceva la fotbal”, a mai spus Ioan Becali.

Darius Olaru, căpitanul campioanei României, a jucat 24 de meciuri în această stagiune competițională, dintre care 12 în Superliga, 4 în Europa League, câte 3 în preliminariile de Liga Campionilor și Europa League, plus Supercupa României și unul în Cupa României.

La sfârșitul lunii iulie s-a ales cu o ruptură musculară, din cauza căreia a lipsit la 5 meciuri. De precizat că, spre deosebire de sezonul precedent, Olaru este mult mai atent pe teren. Acum a încasat doar două cartonașe galbene, ambele în Europa League, în etapa de debut, în deplasare cu Go Ahead Eagles, și în partida de la Basel.

Ca urmare, la următorul avertisment va fi suspendat un meci și, în continuare, la fiecare număr impar de cartonașe galbene.

FCSB mai are de jucat în Europa League în deplasare cu Steaua Roșie Belgrad pe 27 noiembrie, acasă cu Feyenoord pe 11 decembrie, în deplasare cu Dinamo Zagreb pe 22 ianuarie și acasă cu Fenerbahce pe 29 ianuarie. Toate meciurile încep la ora 22:00.

Publicat: 07 11. 2025, 19:10