Jandarmeria a luat măsuri!** 32 de suporteri se vor alege cu dosare penale!

Jandarmeria a identificat un număr de 32 de persoane care au săvâșit fapte de natură infracțională cu ocazia meciului Rapid-Legia Varșovia, cărora le-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmării penale,
Jandarmeria a luat măsuri!** 32 de suporteri se vor alege cu dosare penale!

Jandarmeria a identificat un număr de 32 de persoane care au săvâșit fapte de natură infracțională cu ocazia meciului Rapid-Legia Varșovia, cărora le-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmării penale, se arată într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX.

La meciul care a fost catalogat ca fiind unul cu grad ridicat de risc au participat peste 700 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei. Suporterii oaspeți au fost catalogați ca având predispoziție ridicată în ceea ce privește săvârșirea unor fapte de huliganism fiind protagoniștii unor frecvente acte de dezordine atât în campionatul intern cât și cu ocazia unor partide de dimensiune internațională.

„În urma faptelor de natură infracțională au fost conduse la secțiile de Poliție un număr de 32 persoane, fiindu-le întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea a 25 infracțiuni, astfel:

– două infracțiuni cu doi autori pentru port ilegal de armă albă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 2, alin 1, pct. 1 din Legea 61/1991 (republicată) privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;

– patru infracțiuni cu zece autori pentru deținere fără drept, pentru consum, de substanțe interzise, faptă prevăzută și pedepsită de art. 4 din Legea 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri ;

– 16 infracțiuni cu 17 autori pentru deținere de obiecte artizanale și de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice, faptă pedepsită potrivit art. 31 alin. (2^1) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările și completările ulterioare;

– două infracțiuni cu doi autori pentru distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare a scaunelor sau a altor elemente de mobilier conform art. 39 alin. 1 din Legea 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor sportive;

– o infracțiune cu un autor pentru lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice, săvârșite în incinta arenei sportive, asupra unui reprezentant al personalului de ordine și siguranță, conform art. 37 alin. 7 din Legea 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor sportive”, se arată în comunicatul Jandarmeriei.

De asemenea au fost aplicate un număr de 11 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4230 de lei, astfel:

– trei sancțiuni contravenționale pentru comercializarea de bilete, conform art. 25, alin. 1 din Legea 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor sportive;

– patru sancțiuni contravenționale pentru încercarea de pătrundere în arena sportivă în stare de ebrietate, conform art. 20, lit. c din Legea 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor sportive, fiind aplicată și măsura complementară de interdicție a accesului la competițiile sportive pe o perioadă de 6 luni;

– o sancțiune contravențională pentru ocuparea de alte locuri decât cele prevăzute pe documentele de acces, urmat de refuzul eliberării acestora la avertismentul verbal al reprezentanților societății specializate de protecție și pază sau al forțelor de ordine, conform art. 20, lit. h din Legea 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor sportive;

– o sancțiune contravențională pentru refuzul supunerii la efectuarea controlului corporal preventiv și al bagajelor de către forțele de ordine, conform art. 20, lit. g din Legea 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor sportive;

– un avertisment scris pentru refuzul supunerii la efectuarea controlului corporal preventiv și al bagajelor de către forțele de ordine, conform art. 20, lit. g din Legea 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor sportive;

– un avertisment scris pentru aruncarea asupra celorlalți spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forțelor de ordine sau a personalului de ordine și siguranță, asupra bunurilor mobile și imobile aflate în incinta bazei sportive, precum și în direcția suprafeței de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanțe corozive ori care murdăresc conform art. 20, lit. i din Legea 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor sportive, fiind aplicată și măsura complementară de interdicție a accesului la competițiile sportive de genul celor la care a săvârșit fapta, pe o perioadă de un an.

Echipa Rapid București a fost învinsă, joi, cu scorul de 1-0 (0-0), de formația poloneză Legia Varșovia, într-un meci disputat pe Arena Națională, în etapa a III-a a grupei C a Ligii Europa.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania