Incursiune prin Poltava!** Ce vor trăi fanii care își vor susține echipele la EURO 2012

Incursiune prin Poltava!** Ce vor trăi fanii care își vor susține echipele la EURO 2012
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dacă la noi Autostrada Soarelui pare să nu ajungă niciodată la destinație, în Ucraina, autostrada care duce din capitală la mare, la Odessa, pare din altă lume. Nu are separatoare pe porțiuni lungi, putând astfel să schimbi aproape unde vrei direcția de mers, în timp ce banda de urgență servește uneori ca piață! Acestea sunt doar câteva dintre impresiile unui drum cu mașina pe ruta București-Poltava. Ucraina, gazdă alături de Polonia pentru Euro 2012, mai are multe de pus la punct.

La ieșirea din Republica Moldova, Ucraina ne primește cu o barieră. După ce o treci cu gajul pașapoartelor, ți se dă o hârtie pe care scrie ceva indescifrabil cu pixul. Nu știi pentru ce e, dar afli mai târziu. Durează cam o oră, cu amendamentul că ne considerăm niște persoane norocoase, asta pentru că în fața noastră sunt doar trei mașini, dintre care una e Lada. Îți recuperezi pașapoartele, iar apoi dai de o altă barieră. Nu se ridică, iar atunci când începi să te panichezi, un militar, pe cât de înarmat pe atât de iritat, încearcă să îți spună în toate limbile pe care le-a învățat la școală (rusa și atât) că trebuie să-i arăți hârtia. Care și-a dovedit într-un final utilitatea…

Nu există semnalizatoare

După ceasul de așteptare în vamă (de fapt două barăci cu o masă de tablă în față), din instinct încerci să accelerezi. Nu e rost, pentru că tocmai ai făcut cunoștință cu șoselele din Ucraina. La fel de firesc precum faza cu viteza, vine cea cu comparația cu România noastră dragă. „Hai, frate, că și la noi sunt găuri și denivelări. Noroc că nu joacă Vasluiul chiar la Vaslui ca să vezi râs”. Comparația continuă când ajungi în primul sat. Fix ca la noi, adică pustiu și prăfuit, apoi vine și în primul orășel. Au și ei birturi, au și ei consumatori, căruțe și bicicliști. Și, normal, au de toate, dar nu au semnalizatoare, astfel că, dacă te prinde noaptea pe drum, curbele le iei în stilul „ruleta rusească”: la ghici sau la noroc. Gata cu drumurile „europene” din Ucraina, au acest grad doar pe hartă, la fața locului… o să revenim cu nota de plată de la service-ul auto.

Pepeni, mere, roșii, pe banda de urgență!

Trecem la capitolul „autostrăzi”. Și începem cu „Autostrada Soarelui” varianta mai la est! Odessa-Kiev. Începe promițător cu trei benzi pe sensul de mers, dar revine în tabloul mioritic pe la kilometrul 30, cu o trecere de pietoni! Apoi dispar separatoarele de sensuri, dar apare o piață pe banda de urgență. De fapt, doar marfa e pe banda de urgență, pepeni, mere, roșii, chiar și miere de albine, din respect vânzătorii stau mai în spate (probabil au produsele asigurate).

Poltava, un soi de Belgrad

Și am ajuns și la Belgrad! Nu, nu e o glumă, asta a fost prima impresie în Poltava. Asta pentru că orășelul cu aproximativ 200.000 de locuitori ne primește cu o clădire care arată ca după bombardamentul americanilor din capitala Serbiei. „Este un fost hotel”, ne lămurește un trecător, stabiliment care acum mai cazează doar un pom crescut dintre ruine pe la etajul al șaptelea. De astfel de aventuri vor avea parte suporterii ce vor veni la Euro de anul viitor. Când vezi pe pielea ta că o țară ca Ucraina a primit statut de gazdă, te întrebi de ce n-am putea face și noi asta… Cel puțin, n‑avem treceri de pietoni pe autostrăzi. Pe cele două autostrăzi…


Începând cu 2008, Michel Platini, președintele UEFA, a lansat mai multe avertismente din cauza întârzierii lucrărilor din Ucraina. Francezul a oferit de-a lungul timpului câteva alternative pentru gazda EURO 2012: Scoția, Germania sau Ungaria


Wroclaw: comunism și istorie

Oraș-gazdă la Euro 2012, Wroclaw încă nu a intrat în euforia turneului final. Cu aproape un an înaintea competiției organizate în Polonia și Ucraina, cel de-al treilea oraș ca mărime din țara lui Sobieski încă mai miroase a „comunism”. Blocurile făcute după același tipar ca și în România te întâmpină încă de la intrarea în oraș. Imaginea ți se modifică subit în momentul în care calci în centrul orașului. Pe o rază de 500 de metri dai de șase biserici construite în stil gotic, iar mulțimea de turiști chiar te fac să te gândești că în vara anului viitor Wroclaw va fi un loc aparte. Am văzut doar un punct de marketing pentru Euro 2012, noul stadion este neterminat, dar polonezii sunt fericiți că forțele Europei vor ajunge la ei acasă.

Din cele patru stadioane ale ucrainenilor pentru Euro 2012, doar două sunt terminate: Donbass Arena, din Donețk, și Metalist, din Harkov. Stadionul Olimpic din Kiev, cel care ar trebui să găzduiască finala, dar și cel din Lvov, sunt în urmă cu construcția

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit de mulți
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit de mulți
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup