Încă o tătărușine!** Steaua, la un pas de eliminarea din Europa: Steaua-Trnava 0-1

Încă o tătărușine!** Steaua, la un pas de eliminarea din Europa: Steaua-Trnava 0-1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Portarul Stelei a gafat iar rușinos, în minutul 5, iar Spartak Trnava a profitat din plin de golul marcat rapid reușind să plece din România cu o victorie nesperată, 1-0.

# Chiricheș și Tătărușanu au contribuit din plin la golul lui Mikovic
# Deși a jucat aproape o o repriză cu doar doi fundași, Steaua n-a reușit să revină

Steaua începutului de sezon pare din ce în ce mai clar un ansamblu decalibrat. Individual, steliștii se descurcă bine, însă jocul în echipă pare să-i încurce. Paradoxal, pentru că Tătărușanu și Chiricheș se completează perfect.

Chiricheș-Tătărușanu, ce cuplu!

Fundașul central dorit de Barcelona (ce glumă bună!) greșește o pasă în fața propriului careu, Carnota recuperează și șutează destul de puternic de la 25 de metri, dar pe centrul porții. O formalitate, s-ar zice, dar Tătărușanu își etalează sechelele provocate de banderola pierdută la Curtea Constituțională Reghe, care i-a „furat-o” după ce a fost dobândită pe merit la referendumul din Austria. Portarul plonjează, scapă mingea, iar Mikovic lobează lejer mingea în plasă. E minutul 5, iar în acest fel Steaua începe practic de la 0-1. Stanca începe și el să fiarbă, dar pe bancă. Just!
Aparent precipitați, steliștii încep să preseze și ocaziile apar. După o combinație Georgievski – Rusescu – Chipciu, ultimul refuză să tragă dintr-un unghi destul de generos, deși avea culoar și, aflat în careu, intră spre centru. Finalizarea e o catastrofă (7). Steaua presează, construiește, încearcă, dar slovacii au și noroc, dar se și organizează bine. Din noroc, Steaua ajunge iar la un pas de gol. Dar, din nou, Chipciu se complică. Ajuns singur cu portarul, driblează, dar este blocat de fundașii adverși. Era minutul 37 deja. Până la pauză, Nikolic își mai bate joc de-o șansă uriașă. Muntenegreanul scapă singur, dar, în locul unui șut simplu, încearcă un lob peste portarul Trnavei care ieșise la întâmpinare. Evident, mingea se izbește de pieptul slovacului.

Tănase, eliminare stupidă!

La pauză, Reghe simte că e nevoie de-un imbold. Intră Rocha și Mihai Costea, ies Nikolic și, atenție, Latovlevici! Terenul își pierde echilibrul, se înclină puternic spre poarta slovacilor, dar tot degeaba. E inflație de atacanți, dar nu și criză de fundași, pentru că slovacii au uitat cum se respiră aerul din preajma lui Tătărușanu. E clar, lipsește creierul, așa că intră Bălan. Iese tot un fundaș, Georgievski! Din nou degeaba. Tănase încearcă o execuție pretențioasă, dar șutul său banană trece pe lângă. Rusescu trece și el pe lângă sau, mai degrabă, peste gol, cu un șut care a evitat de puțin transversala. Iar cireașa de pe tort a pus-o Tănase, care a fost eliminat după un fault stupid! S-a terminat 0-1 și din nou ne pregătim să auzim că Gigi Becali schimbă antrenorul și vreo 20 de jucători. Că așa-i moda în Ghencea de fiecare dată când vine câte un eșec. Returul de la Trnava se anunță unul de foc pentru

SCANDAL
Fanii slovaci n-au plătit taxiurile

Cunoscuți ca niște fani periculoși, susținătorii slovacilor au creat probleme ieri. Printre cei care au simțit răutatea acestora au fost chiar taximetriștii care s-au oferit să îi ducă la stadion. Slovacii au refuzat să achite cursa și a fost nevoie de intervenția jandarmilor pentru a potoli spiritele între cele două tabere. Mai mult, fanii slovacilor au strigat celebrul „Țiganii! Țiganii!” în momentul în care au fost bruscați de forțele de ordine. (Cristian SCUTARIU)

RECOMPENSĂ‚
10.000 de euro dacă intră în grupe

Gigi Becali s-a hotărât ca în acest sezon să plătească performanța. Dacă pentru victoriile din Liga I patronul roș-albaștrilor scoate din buzunar între 500 și 1000 de euro, acesta a promis un bonus substanțial dacă echipa va ajunge în grupele Europa League. Aproximativ zece mii de euro vor intra în buzunarele steliștilor dacă aceștia reușesc din nou să treacă de slovaci, dar și de play-off-ul competiției. (Cristian SCUTARIU)

SURPRIZĂ‚
Georgievski, titular pe dreapta

Al treilea meci pentru Steaua în acest sezon și a treia modificare a lui Reghecampf pentru postul de fundaș dreapta. După Dumitraș și Martinovic, a venit rândul lui Georgievski să fie titular în garnitura roș-albaștrilor, chiar dacă sârbul a făcut încălzirea dinaintea partidei odată cu restul titularilor. În plus, tehnicianul roș-albaștrilor a luat hotărârea să îl țină în afara lotului pe Paul Pârvulescu, cel care nu a jucat până în acest sezon niciun minut în tricoul Stelei. (George NISTOR)

GLUMĂ‚
Gigi a pierdut pariul cu MM

Entuziasmul finanțatorului stelist l-a făcut să piardă un pariu cu managerul general. Mihai Stoica a prezis că în tribune vor fi aproximativ 15.000 de fani, în timp ce Becali a spus că meciul se va disputa cu stadionul aproape plin. „Sper să pierd pariul cu Gigi și să fie mai mult de 25.000 de oameni la meci”, a spus MM înainte de meci. Chiar și așa, managerul general nu s-a înșelat iar în tribună au fost 23.474 de fani. (Cristian SCUTARIU)


ECHIPELE OFICIALE DE START:

STEAUA: Tătărușanu – Georgevski, Chiricheș, Gardoș, Latovlevici – Bourceanu, Pintilii – Chipciu, Rusescu, Tănase – Nikolic
Rezerve: Stanca, Filip, Martinovic, Bălan, M. Costea, F. Costea, Rocha

SPARTAK TRNAVA: Filipko – Cvirik, Janecka, P. Carnota, Hanzel, Gross, Stozicky, Mikovic, Karhan, Sabo, Bicak
Rezerve: Raska, Habanek, Mikinic, Kascak, Gasparik, Pavelka, Tomacek


AICI AI COMENTARIUL MINUT CU MINUT AL MECIULUI

FINAL DE MECI! Steaua pierde cu 1-0 in fata lui Spartak Trnava si este aproape eliminata din Europa

Min90+4: Chipciu incearca un sut de la mare distanta, dar mingea se duce departe de poarta
Min90+3:
Rusescu primeste in careu, suteaza pe joc din unghi si este doar corner
Min90:
Chiriches trimite direct la portarul advers
Min89:
Mihai Costea executa lovitura libera de la 25 de metri! Mingea se duce direct in aut de poarta si fanii fluiera

Min88:
Rocha primeste in adancime, dar Spartak respinge
Min87:
⇔ Iese Mikovic, intra Gasparik
Min86:
Chipciu primeste pe partea stanga, dar centreaza in spatele portii
Min85: II Tomacek este avertizat
Min84:
Mihai Costea este la marginea careului mare, incearca un vole, dar fara probleme pentru slovaci
Min84:
Inca un corner pentru Steaua

Min83: Mihai Costea centreaza si este corner
Min81: II Mikovic primeste doar galben
Min81: II Tanase este eliminat dupa in clinci cu Mikovic
Min80:
Incredibil! Mingea se loveste de Rusescu in doua randuri! Stelistii rateaza pe banda
Min79:
⇔Iese Bicak, intra Kascak
Min78:
Tanase patrunde si centreaza, mingea ajunge la Tibi Balan, care suteaza putin pe langa poarta

Min76: Costea faulteaza in atac si starneste fluieraturile fanilor
Min75:
Chiriches se repliaza bine si acorda corrnerul dupa o faza in care a aparut la finalizare
Min74:
Tanase trece in viteza, intra in careu si centreaza in forta! Este corner pentru Steaua
Min72:
Pase repetate ale stelistilor la marginea careului, mingea ajunge la Chipciu, care suteaza din drop, dar putin pe langa poarta
Min70:
Pintilii faulteaza in tusa si Steaua trebuie sa mai astepte pana la reluarea atacurilor
Min68: II Chipciu vede galben
Min67:
Rusescu combina la marginea careului mare, primeste la 14 metri si suteaza putin peste poarta

Min66: Steaua iese incalcit din propriul teren! Actiunile nu mai au claritatea din prima repriza
Min64:
Mihai Costea scapa singur pe partea stanga, centreaza pe jos, dar slovacii resping
Min62:
⇔ Iese Georgievski, intra Tibi Balan
Min61: ⇔ Iese Carnota, intra Tomacek
Min60:
Chiriches greseste pasa si Spartak are lovitura libera
Min59:
Tanase este in careu, incearca sa plaseze mingea la coltul lung, dar este doar aut de poarta

Min58: Sut frumos al lui Tanase, de Filipko retine de langa bara
Min57:
Tanase pleaca pe contra, dar se incurca cu Adi Rocha
Min55:
Rusescu scapa singur cu portarul, dar intarzie si suteaza in blocaj
Min55:
Steaua poate profita de o serie de gafe ale slovacilor, dar Tanase nu ajunge la minge
Min54:
Pintilii suteaza de la mare distanta, dar si la mare distanta de poarta
Min52:
Rusescu trimite in afara terenului la o centrare in careul lui Tatarusanu

Min51: II Georgievski este avertizat
Min50: Steaua incerca sa iasa din propriul teren, dar slovacii sunt mai agresivi decat in prima repriza
Min47:
Centrare in fata portii, Pintilii reia de la prima bara, dar Filipko retine
Min46:
Costea primeste la marginea careului mare si centreaza in forta, dar mingea e respinsa
Min46: ⇔ Adi Rocha si Mihai Costea intra, ies Nikolic si Latovlevici
Min46: Incepe repriza a doua

Min45+3: FLUIER DE FINAL AL PRIMEI REPRIZE! Steaua este condusa cu 1-0 dupa golul lui Mikovic! Steaua a avut cel putin trei ocazii uriase de gol: Nikolic si Chipciu au ratat singuri cu portarul

Min45+2: Tanase se bate la marginea careului mare, mingea ajunge la Bourceanu care suteaza de la distanta, dar Filipko retine
Min43:
Inca o faza incendiara a Stelei! Centrare a lui Tanase, Pintilii loveste cu capul si mingea atinge mana unui fundas! Jocul e lasat liber
Min41:
Bourceanu paseaza superb, Nikolic scapa singur, dar suteaza in portar
Min40:
Rusescu sare la cap dupa centrarea lui Tanase, mingea il loveste pe un fundas si stelistii cer penalty
Min39:
Tanase incearca inca o pasa lunga, dar mingea iese in aut
Min36:
Ocazie uriasa Chipciu! Filipko greseste incredibil, mingea ajunge la Chipciu, care are poarta goala, dar trimite pe langa
Min35:
Tanase pierde foarte usor o minge in tusa, dar Georgievski se repliaza si trimite in aut

Min33: Mikovic faulteaza in atac si Steaua revine in posesia mingii
Min32:
Georgievski centreaza foarte bine, Nikolic este in fata portii, dar Steaua are doar corner
Min31:
Slovacii ies din incercuire si obtin o lovitura libera din terenul Stelei
Min28:
Iesire superba a lui Chiriches, pasa ideala catre Nikolic, care suteaza in blocaj
Min27:
Georgievski centreaza din alergare, Steaua are aut de pe partea lui Latovlevici
Min25:
Jocul este intrerupt dupa duelul dintre Pintilii si un slovac! Pintilii primeste ingrijiri medicale
Min24:
Inca un corner pentru Steaua, dar Bourceanu greseste si slovacii respira

Min24: Steaua ataca in valuri, dar centrarea lui Rusescu este respinsa
Min22:
Ratare uriasa pentru Steaua! Rusescu paseaza cu calcaiul si Tanase suteaza in blocaj din sase metri
Min22:
Georgievski primeste in adancime, dar este doar corner
Min21:
Tanase dribleaza in tusa, dar centreaza prea lung si Trnava are aut de poarta
Min20:
Lato centreaza, Rusescu este la primire, dar mingea este respinsa de slovaci
Min19:
Latovlevici greseste o pasa simpla

Min17: Bourceanu suteaza din lovitura libera, mingea trece la cativa pasi de poarta
Min17:
Faza superba construita de Chipciu, dar acesta este faultat si Steaua are lovitura libera din pozitie buna
Min15:
Tanase este deposedat, dar se repliaza si faulteaza
Min14:
Nikolic scapa singur in careu, paseaza in fata portii catre Rusescu, dar acesta lasa mingea sa treaca
Min13:
Inca un atac plecat din gheata lui Bourceanu, Rusescu sare peste minge, dar Nikolic nu profita
Min7:
Faza buna a Stelei, dar Chipciu se incurca in driblinguri si suteaza mult peste poarta din pozitie excelenta

Min6: Gafa incredibila a lui Tatarusanu! Mikovic profita si deschide scorul cu un lob scurt! Steaua-Trnava 0-1
Min4: Gardos trimite direct in aut de margine
Min3:
Inca un atac al Stelei, dar centrarea lui Chipciu este pasata cu pieptul catre portar
Min2:
Primul atac al slovacilor, dar mingea va fi repusa din coltul careuilui mic de catre Tatarusanu
Min1:
Bourceanu centreaza in forta in sase metri, trei stelisti trec pe langa minge
Min1: A inceput meciul! Steaua are primul atac



UPDATE: Gigi Becali a anuntat echipa de start a Stelei!

STEAUA: Tătărușanu – Georgevski, Gardoș, Chiricheș, Latovlevici – Bourceanu, Pintilii- Chipciu, Rusescu, Tănase – Nikolic


UPDATE: FOTO Cu o oră înainte de meci, stadionul este aproape gol! Terenul de joc arată rău în centru și în careul mic al celor două porți.

UPDATE: Slovacii s-au luat la bătaie cu jandarmii! În plus, mai mulți dintre fani au ajuns la stadion cu taxiurile, dar au refuzat să plătească! Taximetriștii cer ajutorul Jandarmeriei!

UPDATE: Fanii slovaci au ajuns la National Arena cu trei autocare! Ultrașii celor de la Spartak au început să se manifeste zgomotos încă de la primii pași în incinta arenei! „Țiganii, țiganii”, au strigat fanii lui Trnava.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…