Acasa » Fotbal Extern » Europa League » Ianis Hagi, prima reacție după ce a fost omul meciului în Rangers – Braga 3-2: „Ibrox, baby! E cel mai bun moment al carierei mele” | VIDEO

Ianis Hagi, prima reacție după ce a fost omul meciului în Rangers – Braga 3-2: „Ibrox, baby! E cel mai bun moment al carierei mele” | VIDEO

Ianis Hagi, prima reacție după ce a fost omul meciului în Rangers - Braga 3-2: „Ibrox, baby! E cel mai bun moment al carierei mele” | VIDEO

Ianis Hagi (21 de ani) a reușit „dubla” pentru Rangers în meciul cu Braga, din turul șaisprezecimilor Europa League, iar la finalul partidei a mărturisit că acesta este cel mai frumos moment din cariera sa de fotbalist. 

Ianis Hagi a reușit, sub privirile tatălui său aflat în tribună, să marcheze două goluri și să aducă victoria pentru Rangers, care era condusă cu 0-2.

Tânărul internațional român s-a declarat încântat de atmosfera pe care scoțienii o fac pe Stadionul Ibrox din Glasgow. Acesta a dat de înțeles că nu a mai trăit așa ceva până acum. Totodată, a explicat cum a reșit echipa lui să întoarcă rezultatul.

„E uimitor! E Ibrox, baby! O, Doamne! E diferit aici! Cred că e cel mai bun moment al carierei mele. Am mai avut câteva momente bune, dar să înscriu o dublă într-o competiție europeană e uimitor, e un vis devenit realitate. Chiar dacă a fost 2-0, nu puteam să renunțăm. Jucam acasă, aveam fanii cu noi. Aveam nevoie de un gol să reintrăm în joc. A trebuit să rămânem pozitivi, să muncim pentru asta și, da… lucruri uimitoare se întâmplă pe Ibrox.

A fost un meci dificil. Știam că Braga va veni aici și va juca bine. Știam că în ultimele luni au jucat foarte bine. E doar primul meci, mai avem de jucat săptămâna viitoare celălalt meci. A fost dificil la început, a fost o primă repriză echilibrată cred. Ei au înscris golurile, noi ne-am ratat oportunitățile pe care le-am avut, dar în final e bine că am câștigat meciul. Totuși, încă nu s-a terminat. Trebuie să jucăm săptămâna viitoare”, a spus Ianis Hagi, imediat după meci.

Returul dintre Rangers și Braga se joacă în Portugalia, miercuri, 26 februarie, de la ora 19:00, pe Stadionul Municipal din Braga.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]