Frica lui Meme Stoica: „Nu i-am vrut”

Frica lui Meme Stoica: „Nu i-am vrut”
SURSA FOTO: MEDIAFAX

Meme Stoica (59 de ani), manager general al celor de la FCSB, a dezvăluit în direct, la TV, care este frica lui cea mare înainte de debutul echipei în sezonul 2024 – 2025 de Europa League.

Vineri, 30 august 2024, roș-albaștrii au aflat ce adversare vor întâlni în cursa pentru primăvara europeană, iar numele nu sunt deloc accesibile: Manchester United, Olympiacos, Midtjylland și RFS, pe teren propriu, iar în deplasare Rangers, PAOK Salonic, Qarabag și Hoffenheim.

Meme Stoica, speriat de Hoffenheim! De ce sunt nemții frica principală a managerului de la FCSB

Vineri, 30 august, FCSB și-a aflat adversarele din grupa de Europa League, iar sorții nu au fost tocmai blânzi cu fotbaliștii antrenați de Elias Charalambous. Deși dorința le-a fost îndeplinită și au primit-o pe Manchester United, care va face deplasarea la București și cel mai probabil va umple până la refuz Arena Națională, roș-albaștrii vor trebui să înfrunte și alte formații de calibru din fotbalul european. Astfel, cursa pentru primăvara europeană se anunță a fi extrem de dificilă pentru clubul finanțat de Gigi Becali.

Pe lângă Manchester United, FCSB le va mai întâlni la București pe Olympiacos (Grecia), Midtjylland (Danemarca) și RFS (Letonia). În schimb, în deplasare, Darius Olaru și compania se vor duela cu Rangers (Scoția), PAOK Salonic (Grecia), Qarabag (Azerbaidjan) și Hoffenheim (Germania).

Așadar, meciuri extrem de complicate pentru roș-albaștri, iar pus în postura de a identifica cel mai dificil adversar, Meme Stoica nu s-a dus cu gândul la Manchester United, ci la Hoffenheim. Pe lângă faptul că vor fi aproape imposibil de învins în Germania, nemții formează și genul de echipă care dacă îți poate marca 7 goluri, atunci nu ezită să o facă. Iar acest aspect îl sperie cel mai tare pe managerul FCSB:

Astea nu prea-mi convin mie, Qarabag și Hoffenheim, în rest… nici cu Midtjylland nu mă dau în vânt, dar oricum, Hoffenheim n-aș fi vrut. Nemții te pot încărca”, a declarat Meme Stoica, la Prima Sport.

Vezi mai jos cele mai tari goluri marcate de Hoffenheim în sezonul 2023 – 2024:

Hoffenheim are un lot evaluat la peste 150.000.000 de euro

Manchester United nu mai are nevoie de nicio descriere înaintea duelului cu FCSB, având în vedere că „diavolii” reprezintă unul dintre cele mai prestigioase cluburi din istoria fotbalului mondial.

Totodată, așa cum am precizat deja, Gigi Becali este încântat de faptul că va primi vizita echipei de pe Old Trafford, deoarece va încasa o avere din vânzarea de bilete.

Însă, revenind la Hoffenheim, marea temere a lui Meme Stoica, nemții au și ei un lot extrem de valoros, cotat la peste 150.000.000 de euro de Transfermarkt. Hoffenheim a terminat sezonul 2023 – 2024 cu un 4-2 împotriva lui Bayern Munchen, înregistrat chiar în ultima etapă. Practic, acest rezultat i-a dat jos pe bavarezi de pe locul secund din Bundesliga.

Hoffenheim s-a clasat pe locul 7 în campionatul Germaniei, cu 46 de puncte adunate după 34 de etape. Viitoarea adversară a roș-albaștrilor a înscris 66 de goluri pe parcursul tuturor meciurilor din Bundesliga, având a 6-a cea mai eficientă ofensivă din campionat, după Bayern, Leverkusen, Stuttgart, RB Leipzig și Dortmund.

Când a vorbit despre viitoarea dispută cu nemții, Gigi Becali nu s-a complicat nici el să facă prea multe calcule și s-a rezumat la a spune doar „mâncăm bătaie”. Însă, patronul FCSB a estimat că fotbaliștii săi pot face un egal cu Manchester United pe Arena Națională.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Bucureștiul, în CARTEA RECORDURILOR! Ciucu: „A fost o mare sufragerie aici, în centrul orașului”
Mediafax
Adevărul despre soția generalului Dorin Ioniță. Fostul comandant al Forțelor Întrunite avea o pensie uriașă
Cancan.ro
Cel mai lung tunel de pe A1 Sibiu–Pitești intră în linie dreaptă. „Cârtița” de 3.300 de tone, pregătită de foraj
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania