Acasa » Fotbal Extern » Europa League » FOTO | Goană după bilete în Bănie pentru meciul istoric cu AC Milan!

FOTO | Goană după bilete în Bănie pentru meciul istoric cu AC Milan!

Oltenii au năvălit la casele de bilete pentru a fi prezenți la revenirea Craiovei în cupele europene după 17 ani și pentru a vedea una dintre cele mai titrate echipe din lume și formația care a demarat cea mai costisitoare campanie de transferuri
FOTO | Goană după bilete în Bănie pentru meciul istoric cu AC Milan!

Oltenii au năvălit la casele de bilete pentru a fi prezenți la revenirea Craiovei în cupele europene după 17 ani și pentru a vedea una dintre cele mai titrate echipe din lume și formația care a demarat cea mai costisitoare campanie de transferuri din toate timpurile, AC Milan. Pe 27 iulie, de la ora 21, Știința întâlnește „Diavolul milanez” pe stadionul „Municipal” din Drobeta Turnu Severin.

18.000 de bilete s-au pus în vânzare pentru acest meci, dintre care aproximativ 1.200 vor fi rezervate fanilor oaspeți. Prețurile sunt: 35 de lei la peluza galeriei Craiovei, 50 de lei la peluza a II-a, 65 de lei la tribuna a II-a, 80 de lei la tribuna I, 200 de lei la tribuna zero.

3.000 de bilete s-au vândut în prima zi, rezervată exclusiv abonaților clubului Universitatea Craiova, iar de astăzi dimineață s-au format cozi permanente la casele de la Sala Polivalentă, fiind șanse ca tichetele să fie epuizate până la începutul acestui week-end. Clubul din Bănie a pus în vânzare eșarfe și fanioane speciale cu ocazia acestui meci istoric. Rețeta financiară se anunță una bună. Din bilete, materiale promoționale și vânzarea drepturilor TV la meciul cu AC Milan, clubul din Bănie speră să obțină peste 300.000 de euro.


 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]