„Forza Steaua!”

Redactor:
Florin Marian
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu ore bune înainte de începerea meciului, suporterii ambelor
echipe au putut fi văzuți în preajma arenei „Anfield”, acolo unde
comercianții își instalaseră tarabele cu fulare și tot felul de
accesorii în culorile clubului din Liverpool.

Românii erau și ei destui și erau ușor de recunoscut după însemnele
Stelei. Câțiva suporteri nu au mai avut răbdare și au mers la
hotelul în care erau cazați elevii lui Ilie Dumitrescu, asaltându-i
pentru poze și autografe chiar și când aceștia ieșeau de la ședința
tehnică. Deși se știa că nu va juca, Bănel era cel mai
solicitat.

„Faceți, mă,cu
mâna!”

Steliștii au ajuns cu două ore mai devreme la stadion, în aplauzele
fanilor români. „Haideți, măi, băieți, faceți și voi cu mâna, că
pentru voi am venit aici!”, strigau unii dintre suporterii români,
cărora li să părea că steliștii intră pe stadion cu capetele
plecate, precum mielușeii la tăiere. În schimb, atmo­s­fera s-a
încins atunci când autocarul celor de la Liverpool și-a făcut
apariția, cu aproximativ o oră și jumătate înainte de meci.
„Cormoranii” erau aplaudați și fiecare nume era scandat atunci când
jucătorul respectiv cobora din autocar. Peste 1.000 de români au
încurajat Steaua la Liverpool, acoperind de multe ori gazdele. Cu
excepția intonării „You’ll Never Walk Alone”.

Jucătorii de la Liverpool
au ieșit pe teren pe melodia „Seek and Destroy”, a celor de la
Metallica


30
de lire a plătit pe bilet fiecare
suporter român

750 de euro a plătit fiecare fan al Stelei
care a venit din România pentru a fi prezent pe
„Anfield”

Tănase a intrat în
istorie

Căpitanul Stelei a reușit aseară, în minutul 14, ceea ce nu a
reușit nicio echipă românească în ultimii 50 de ani: să marcheze
împotriva lui Liverpool, chiar la ea acasă! În ciuda faptului că
multă lume îl vedea pe Bogdan Stancu în rolul celui care poate
scrie recorduri, „Motanul” s-a aflat în postura omului cu pasa
decisivă. De fapt, pentru a da gol pe „Anfield”, Steaua nu a avut
nevoie decât de două pase: Geraldo către Stancu, Stancu la Tănase,
care a recurs la o scăriță pentru 1-1!

Egal bun pentru
Steaua

Cu Neșu integralist, Utrecht a scos aseară un scor alb la Napoli,
în celălalt meci al Grupei K. A fost, de altfel, singurul meci
încheiat fără gol marcat din prima fază a grupelor Ligii Europa!
Plecată ca favorită, gruparea lui Mazzarri s-a chinuit cu
olandezii, într-o partidă marcată de multe erori de ambele părți.
Abia în ultimul sfert de oră gazdele au pus presiune pe poarta lui
Vorm, odată cu intrările lui Hamsik și Lucarelli, dar Neșu&Co
au obținut la final un punct mare pe „San Paolo”.

Liverpool ar fi pus ochii pe Traore de
la CFR Cluj

Conform presei din Anglia, managerul lui Liverpool, Roy Hodgson, ia
în calcul un transfer al ivorianului Lacina Traore de la CFR Cluj.
Ieri, în direct la Sport.ro, președintele campioanei României,
Iuliu Mureșan, a lăsat să se înțeleagă că nu e străin de interesul
„cormoranilor”. „Cunosc faptul că au fost la Cluj mai mulți
scouteri, care probabil erau și de la Liverpool. Oricum, Traore
este urmărit și de alte patru mari formații, asta vă spun sigur”, a
precizat oficialul CFR-ului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen