Final de sezon! Kron-Dehli a suferit o accidentare groaznică în meciul Șahtior – Sevilla

Michael Krohn-Dehli, mijlocașul echipei FC Sevilla, în vârstă de 32 de ani, a suferit o luxație la genunchi în partida de joi, disputată în deplasare, cu Șahtior Donețk, încheiată cu scorul de 2-2, după ce de abia fusese introdus pe teren de către antrenorul Unai Emery, anunță Marca.
Final de sezon! Kron-Dehli a suferit o accidentare groaznică în meciul Șahtior - Sevilla

Michael Krohn-Dehli, mijlocașul echipei FC Sevilla, în vârstă de 32 de ani, a suferit o luxație la genunchi în partida de joi, disputată în deplasare, cu Șahtior Donețk, încheiată cu scorul de 2-2, după ce de abia fusese introdus pe teren de către antrenorul Unai Emery, anunță Marca.

Krohn-Dehli a început partida de la Lvov pe banca de rezerve, dar a fost introdus pe teren de către antrenorul Unai Emery în minutul 59, atunci când l-a înlocuit pe ucraineanul Yevhen Konoplyanka, fostul adversar al Șahtiorului din campionat pe vremea când evolua la Dnepr.

Mijlocașul danez a rezistat pe teren doar 11 minute, timp în care, după un duel pentru balon cu argentinianul Facundo Ferreyra, a suferit o luxație la genunchi, iar Unai Emery s-a văzut nevoit să schimbe din nou, introducându-l în teren pe Coke. Krohn-Dehli se află la primul sezon alături de formația de pe Ramon Sanchez Pizjuan, după transferul de la Celta Vigo și abia revenise la antrenamentele primei echipe, refăcut după o leziune la tendon.

Potrivit primelor informații, mijlocașul ar urma să lipsească de pe gazon în următoarele trei luni.

Șahtior Donețk și FC Sevilla au remizat, joi, scor 2-2, în manșa tur a semifinalelor Europa League, disputată la Lvov. Golurile partidei au fost marcate de Vitolo și Gameiro în minutele 6, respectiv 82, pentru Sevilla, în timp ce pentru Șahtior au marcat Marlos și Stepanenko în minutele 23 și 36. Returul va avea loc pe 5 mai, în Spania, de la ora 22:05.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]