Duckadam despre șutul lui Stancu: „Portarul a fost victimă sigură!”

Helmuth Duckadam este mulțumit de rezultatul obținut de Steaua, însă îi avertizează pe jucători că soarta calificării e departe de a fi jucată. Președintele "roș-albaștrilor" spune că fanii au avut un rol decisiv în obținerea victoriei. "Înainte de joc am spus că nu o să am emoții, nici nu am avut la început, dar pe parcursul jocului am început să le simt. Portarul a fost victimă sigură la șutul lui Stancu. S-a dovedit încă o dată că, dacă fanii nu ar fi venit în număr așa mare, probabil că altul era deznodământul. Au fost esențiali.
Duckadam despre șutul lui Stancu: "Portarul a fost victimă sigură!"

Helmuth Duckadam este mulțumit de rezultatul obținut de Steaua,
însă îi avertizează pe jucători că soarta calificării e departe de
a fi jucată. Președintele „roș-albaștrilor” spune că fanii au avut
un rol decisiv în obținerea victoriei.

Înainte de joc am spus că nu o să am emoții, nici nu am
avut la început, dar pe parcursul jocului am început să le simt.
Portarul a fost victimă sigură la șutul lui Stancu. S-a dovedit
încă o dată că, dacă fanii nu ar fi venit în număr așa mare,
probabil că altul era deznodământul. Au fost esențiali.

Grasshopper a fost mult mai bună decât ne așteptam. Am văzut
meciuri pe DVD, dar azi au fost redutabili. Niciun rezultat nu ne
putea asigura calificarea. Nici 3-1, nici 1-0, nici 4-0. Trebuie să
mergem să jucăm. În deplasare facem meciuri bune și vom avea șanse
pe contraatac„, a declarat Duckadam la Sport.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]