Dezastru pentru un fotbalist după finala Europa League! Ce record negativ a stabilit

Dezastru pentru un fotbalist după finala Europa League! Ce record negativ a stabilit
SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 22 mai 2025

Finala Europa League de miercuri seară, 21 mai 2025, Tottenham – Manchester United 1-0, a reprezentat un adevărat dezastru pentru unul dintre fotbaliștii implicați.

Este vorba despre un jucător din tabăra „diavolilor”, care a pierdut a treia finală europeană din carieră.

Andre Onana, ghinionistul de serviciu. A pierdut finala Europa League pentru a doua oară în carieră și, de asemenea, a eșuat în ultimul act din Champions League

Miercuri seară, Tottenham Hotspur și Manchester United s-au duelat în finala UEFA Europa League, iar pe lângă miza trofeului, cele două grupări au avut drept obiectiv și accederea în faza principală din Champions League, sezonul 2025 – 2026.

Și asta pentru că în Premier League, ambele formații se regăsesc în subsolul clasamentului, departe de pozițiile europene.

La finalul celor 90 de minute de pe stadionul San Mames din Bilbao, colegii lui Radu Drăgușin de la Tottenham au triumfat și au obținut pentru fanii lor primul trofeu după o așteptare de 17 ani.

Singurul gol a fost marcat în minutul 42 și l-a avut în prim-plan pe Brennan Johnson. Ulterior, în repriza secundă, londonezii s-au betonat în defensivă și au încercat să apere rezultatul, ceea ce au și reușit în final.

Dacă în tabăra lui Tottenham a fost o bucurie imensă, la Manchester United, jucătorii lui Ruben Amorim au fost prăbușiți, la propriu. Iar de departe, cel mai afectat a fost portarul Andre Onana, care a jucat a treia finală europeană din carieră.

Onana le-a pierdut pe toate, iar după înfrângerea cu Tottenham de miercuri seară, inclusiv jucători din tabăra adversă au mers la portar pentru a-l consola.

Portarul lui Manchester United a mai încasat-o o dată în Europa League, în 2017, iar atunci a fost bătut chiar de actuala sa echipă. Este vorba despre finala Ajax – Manchester United 0-2, pe care „diavolii” au câștigat-o cu 2-0.

De asemenea, Onana a fost protagonist și în finala Inter Milano – Manchester City 0-1, din UEFA Champions League, sezonul 2022 – 2023.

Ruben Amorim vrea să continue la Manchester United, dar dacă clubul are altă opinie, își va face bagajele

La scurt timp după înfrângerea cu Tottenham, Ruben Amorim a vorbit cu reporterii TNT Sports și le-a transmis că va rămâne la Manchester United și în sezonul viitor. Asta dacă va fi și conducerea de pe Old Trafford de acord.

Sunt încrezător în continuare că sunt tipul potrivit (n.r. – pentru Manchester United), mai mult decât la început… Vă garantez că nu voi renunța, nu voi pleca. Sunt foarte încrezător. Cunosc clubul, știu ce înseamnă să antrenezi acest club și înțeleg de ce are nevoie această echipă. Dar dacă vor spune că e mai bună o schimbare, voi pleca a doua zi”, a declarat Ruben Amorim, printre altele, după Tottenham – Manchester United 1-0.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania