Dan Petrescu a trăit la intensitate maximă finalul meciului cu Djurgarden: „Bălgrădean, o intervenție cât o calificare! Vinicius e fantastic”

Andrei Preotu
Dan Petrescu a trăit la intensitate maximă finalul meciului cu Djurgarden: „Bălgrădean, o intervenție cât o calificare! Vinicius e fantastic”
Cristian balgradean in meciul de fotbal dintre CFR Cluj si AFC Hermannstadt din etapa a III-a a Ligii 1, disputat pe stadionul Dr. Constantin Radulescu din Cluj-Napoca, duminica, 13 septembrie 2020. © FOTO:FLAVIU BUBOI / Sport Picture

Dan Petrescu a trăit la intensitate maximă finalul meciului cu Djurgarden! CFR s-a impus cu 1-0, dar Bălgrădean a salvat-o pe campioană pe final, la singura ocazie clară pentru gazde.

Tehnicianul clujenilor a ținut să-l laude și pe Vincius, după încă un gol decisiv, dezvăluind și ce i-a transmis lui Rondon, după ce atacantul a trimis în bară în Suedia.

Dan Petrescu, laude pentru Bălgrădean după calificarea în play-off-ul Europa League: „O intervenție cât o calificare!”

„Omrani nu a jucat de foarte mult timp titular. Băieții au fost mulțumiți de evoluția lui. Dar a fost accidentat și a luat puțin în greutate. Bălgrădean a avut o intervenție cât o calificare, iar lui Rondon i-am spus că prefer să dea 10 metri peste poartă decât bară. Am avut emoții pe final, dar uitați-vă la istoria meciurilor echipelor românești cu nordicii. Mereu primim goluri la faze fixe”, a spus Dan Petrescu, la Digi Sport.

„Dimineață am stat o oră pe teren și am văzut foarte multe scheme la faze fixe. Vinicius e fantastic, iar Deac a bătut foarte bine”, a punctat Dan Petrescu, după încă un meci decis de fotbalistul ajuns la vârsta de 36 de ani.

În play-off-ul Europa League, CFR va da peste finlandezii de la KuPS.

KuPS a învins-o cu 2-0 pe Suduva și se pregătește acum de un duel cu CFR, care a bătut cu 1-0 în Suedia, după golul lui Vincius. Duelul se va disputa peste o săptămână, în România. În sezonul trecut, clujenii au trecut de grupele Europa League, fiind eliminați cu mare dificultate de Sevilla, în 16-imile competiției.

Campioană de șase ori în Finlanda, KuPS Kuopio a început aventura europeană în acest sezon în preliminariile Champions League, la fel ca CFR Cluj. Nordicii au fost spulberați de Molde, scor 0-5, dar apoi au produs surpriza în preliminariile Europa League, eliminându-i pe cei de la Slovan Bratislava, la loviturile de departajare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]