CFR-iștii, apel la conducere, după egalul cu Jagodina: „Mai trebuie jucători”

CFR-iștii, apel la conducere, după egalul cu Jagodina:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Miriuță cere cu insistență un atacant și spune că are doar 14 jucători pe care se bazează, lucru sesizat și de Rada.
  • Clujenii sunt convinși că se vor califica în turul trei preliminar din Europa League, după 0-0 cu Jagodina.

CFR a transferat 11 jucători noi în această vară, dar aceste mutări nu sunt suficiente, în opinia antrenorului și a jucătorilor. Partida cu Jagodina a scos în evidență problemele de efectiv ale CFR-ului. Miriuță a cerut încă o dată cel puțin un vârf, după ce a aflat că-l va pierde și pe Ogbu. Antrenorul e mulțumit de doar 3 dintre noile achiziții. „Am nevoie de un atacant. Dacă mai aveam un atacant joi, altfel era. Din minutul 60 ei nu mai puteau să alerge și dacă făceam presiune mai mare sunt sigur că marcam, dar asta e. Când nu ai, te descurci cu ce ai. Se fac eforturi să se aducă un atacant. Știu sigur, pentru că am discutat și cu domnul președinte. Nu e ușor însă să aduci un atacant de valoare. Costă mulți bani. E o diferență de calitate între nivelul titularilor și nivelul rezervelor. Acesta este adevărul. Larie, Susic, Christian sunt un câștig, în rest deocamdată nu m-au mulțumit cei care au venit, dar unii au nevoie de mai mult timp să se acomodeze„, a spus Miriuță.

Opinia antrenorul este susținută și de jucători. Ionuț Rada, unul dintre veteranii CFR-ului, a sugerat și el conducerii să mărească lotul, pentru ca echipa să facă față în toate cele 4 competiții. „În acest moment CFR nu are un lot cu care să joace din 3 în 3 zile, dar conducătorii știu asta și știu ce să facă pentru a alcătui un lot bun„, a spus Ionuț Rada.

„Ne calificăm”

În ciuda faptului că CFR nu a reușit să învingă Jagodina, pe teren propriu, clujenii sunt convinși că vor obține calificarea în turul 3 preliminar al Europa League, în returul de peste o săptămână, din Serbia. „Ne-am dorit să nu primim gol, din păcate nu am marcat, dar în ansamblu sunt mulțumit de băieți. A fost primul meci oficial și au fost mulți debutanți în cupele europene. A fost puțin trac. 1-0 era un scor echitabil astăzi. Ne așteaptă un meci greu acolo, dar ne vom pregăti mai bine să marcăm și să ne calificăm„, este de părere Miriuță, susținut și de jucători. „Sunt convins că în retur vom înscrie și ne vom califica„, crede Ionuț Rada. Și Florin Costea mizează pe o partidă retur mult mai bună: „Putem să ne calificăm. Avem valoare pentru a ajunge în grupele Europa League„.

Costea: „Așa e în România. Uneori te aplaudă, alteori te fluieră”

Fostul jucător al Stelei a fost fluierat la ieșirea de pe teren, după un meci modest. Miriuță îi ia apărarea lui Costea și spune că a avut probleme medicale. „A fost accidentat în ultimele zile. Știam că are acea problemă. Nu l-am schimbat pentru lufturi. A prins un meci mai slăbuț, dar s-a dăruit și n-am ce să-i imput„, a spus antrenorul. Costea nu s-a supărat pe reacția fanilor: „Așa e în fotbal și așa e în România. Uneori lumea te aplaudă, alteori te fluieră”.

Ultimul meci pentru Ogbu

Partida de joi seara a fost ultima pentru nigerian, la CFR. Atacantul va pleca astăzi la noul său club, Liaoning Whowin, locul 14 în prima ligă din China. Adus în vara anului trecut, la insistențele lui Mircea Rednic, de la OH Leuven, din Belgia, acesta a reușit 6 goluri în 26 de partide pentru CFR. „Au fost momente foarte frumoase la Cluj și pentru mine a fost un meci emoționant. Îmi pare rău că nu am înscris. În ultimele luni m-am simțit extraordinar aici, dar asta este viața de fotbalist. Cred că CFR se va califica. Le urez multă baftă„, a spus Ogbu.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×