Cel mai bun dintre EROI!** Un stelist a impresionat Europa și și-a făcut loc în echipa ideală a rundei. Cine se află pe picior de egalitate cu Bale

Cel mai bun dintre EROI!** Un stelist a impresionat Europa și și-a făcut loc în echipa ideală a rundei. Cine se află pe picior de egalitate cu Bale
  • Publicat:
  • Actualizat:

Evoluțiile entuziasmante ale Stelei nu trec neobservate în presa de specialitate din Vest. Dacă la meciul cu Ajax Chiricheș și-a făcut loc în `11`-le ideal al rundei, de această dată a venit rândul ca un alt stelist să se bucure de acest privilegiu.

Într-o formație în care jucătorii lui Spurs și-au tăiat „partea leului”, după victoria categorică reușită în disputa cu Inter, scor 3-0, Raul Rusescu s-a „infiltrat” și el.

Voetbalkrant.com a publicat astăzi echipa ideală a partidelor de joi și l-a inclus pe golgheterul roș-albaștrilo în linia de atac, alături de fotbalistul lui Fener, Webo. De altfel, după o perioadă mai puțin concludentă, cel puțin din punct de vedere al reușitelor, „Ruse” – care marcase în 2013 un singur gol, contra lui „U” – a fost din nou omul decisiv pentru Reghecampf. Nu doar penalty-ul obținut și golul marcat au contribuit la nominalizarea sa în „echipa perfectă”, ci evoluția per ansamblu: a jucat perfect rolul de pivot, a deviat multe baloane pentru coechipieri, a intrat în un-doiuri care puteau destabiliza defensiva solidă a „Reginei Europei” și a coborât mult, ajutând în repetate rânduri mijlocul.

Atacul îl include pe killerul lui Chelsea, Raul Rusescu, care a marcat dintr-un penalty obținut tot de el. În cele din urmă, Steaua a produs surpriza, reușind să învingă formația lui Benitez cu 1-0„, notează sursa citată.

Echipa ideală din Europa League – optimi, tur:

Marchetti (Lazio) РEshchenko (Anzhi), Yanga-Mbiwa (Newcastle), Vertonghen (Tottenham), Melgarejo (Benfica) РOnazi (Lazio), Bale (Tottenham), Sigurdsson (Tottenham), Candreva (Lazio) РWebo (Fenerbah̤e), Rusescu (Steaua).

De notat că nu doar Raul Rusescu se bucură de notorietatea internațională. Vlad Chiricheș a fost inclus de whoscored.com în echipa ideală a competiției, aceasta fiind stabilită în urma tuturor partidelor disputate în acest sezon de Europa League.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
E strict interzis în România dacă stai la BLOC. Se face ÎNCHISOARE
E strict interzis în România dacă stai la BLOC. Se face ÎNCHISOARE
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen