Acasa » Fotbal Extern » Europa League » „Cei patru călăreți ai Apocalipsei” au urcat în tribunele peluzei roș-albastre în FCSB – Lyon. Imagini cu scenografia memorabilă, inspirată din Noul Testament

„Cei patru călăreți ai Apocalipsei” au urcat în tribunele peluzei roș-albastre în FCSB – Lyon. Imagini cu scenografia memorabilă, inspirată din Noul Testament

Suporterii echipei FCSB au realizat o scenografie memorabilă la meciul cu Olympique Lyon, din optimile de finală ale Europa League, inspirată din Noul Testament.

La această oră, campioana României joacă prima manșă a optimilor de finală pentru Europa League, pe Arena Națională, gruparea franceză Olympique Lyon.

Peluza roș-albastră în FCSB – Lyon a realizat o scenografie în care au apărut „Cei patru călăreți ai Apocalipsei” din Noul Testament

Oaspeții conduc după o oră de joc cu 1-0, golul fiind marcat în minutul 31 de Tagliafico. Acesta a înscris cu o lovitură de cap, de la colțul careului mic, după o centrare a lui Mikautadze. La faza respectivă, în careul gazdelor erau două mingi.

Înaintea partidei, galeria gazdelor a realizat o coregrafie memorabilă, inspirată din Noul Testament. Concret, este vorba despre „Cei patru călăreți ai Apocalipsei”, care sunt descriși în Revelația lui Iisus Hristos după Ioan de Patmos, capitolul 6 versetele 1-8.

Deși există mai multe interpretări diferite, cei patru călăreți sunt considerați a simboliza Ciuma, Războiul, Foametea și Moartea.

În ceea ce privește Calul alb, călărețul are asupra sa un arc si poartă o cunună a victoriei. Calul roșu simbolizează Războiul. Este ilustrat ținând în sus o sabie de parcă ar fi gata pentru bătălie. Semnfiicația este a sângelui caree urmează a fi vărsat.

Calul negru simbolizează Foametea. Călărețul are o balanță, indicând felul în care pâinea a fost cântărită in timpul foametei. De asemenea, calul negru este interpretat și ca Legiuitor sau simbol al bogăției si a puterii distructive a diferențelor dintre clasele unei societăți.

În fine, Calul gălbui (sau verde) este numit Moartea. Călărețul este singurul care nu deține o armă sau alt obiect. In schimb, este urmat de Hades (locul sau starea spiritelor apuse).

Elias Charalambous a început meciul cu 32. Târnovanu – 17. Popescu, 30. Ngezana, 5. Dawa, 33. Radunović – 42. Alhassan, 8. Șut – 11. Miculescu, 18. Edjouma, 31. Cisotti – 7. F. Tănase.

La pauză, Alhassan, Cisotti și Edjouma au fost înlocuiți cu 21. Chiricheș, 77. Gheorghiță și 25. Băluță.