Ce se întâmplă cu Florin Tănase. Ce a simțit înainte să fie schimbat

Ce se întâmplă cu Florin Tănase. Ce a simțit înainte să fie schimbat
Sursa foto: Sport Pictures

Meme Stoica a oferit detalii cu privire la accidentarea lui Florin Tănase din meciul câștigat de FCSB, scor 2-0, în fața campioanei Danemarcei, Midtjylland. Durerile resimțite par să indice o contractură.

Mijlocașul a fost titular și a acuzat probleme încă din minutul 7, dar a continuat, reușind chiar să deblocheze tabela cu un șut din lovitură liberă de la marginea careului. Totuși, în minutul 28 a solicitat schimbarea și a părăsit terenul, lăsându-i locul lui Baba Alhassan.

Noi detalii despre accidentarea lui Florin Tănase. Ar putea fi vorba despre o contractură

FCSB are infirmeria plină în această perioadă, dar pauza competițională prilejuită de partidele echipei naționale îi oferă un real avantaj. În cazul lui „Tase”, timpul ar fi suficient pentru recuperare, dacă diagnosticul va fi cel la care speră Mihai Stoica.

„El a simțit la stângul prima dată puțin că se contractă mușchiul, iar mai apoi la dreptul. Sperăm să fie doar o contractură. Rămâne de văzut. Gândiți-vă că noi am reușit această victorie cu Darius Olaru, fără Lixandru, un jucător cu care începeai echipa, fără Dawa, cu care juca mereu în Europa titular și cu jucători care nu au mai jucat într-o asemenea fază”, a declarat oficialul campioanei la Prima Sport.

Până la întrerupere a mai rămas, însă, un duel important: cel de pe terenul liderului la zi al campionatului, Universitatea Cluj, programat duminică, 10 noiembrie, la ora 21:00.

Tănase: „Sper să nu fie ceva grav”

Chestionat despre accidentarea suferită, Florin Tănase a explicat la rândul său că a simțit un disconfort la picior, exprimându-și speranța că investigațiile ulterioare nu vor indica o problemă gravă. Totodată, cele nouă puncte acumulate de FCSB l-au făcut să viseze la primăvara europeană.

„Am simţit la picior ceva, dar voi vedea mâine (n.r. vineri). Sper să fi fost ceva de la spate, să nu fie grav. Cred că suntem cu un pas în primăvara europeană. Performanţă incredibilă, să avem 9 puncte, nu mulţi ne dădeau şanse. Se vede bine calificarea, dar mai avem patru meciuri, sperăm să facem cât mai multe puncte, să fim cât mai sus.

Îmi doream să câştigăm, ce a fost trebuie uitat, în fotbal trebuie mereu s-o iei de la capăt. Trebuie să-ţi creşti nivelul, sunt numai echipe bune în Europa League, a ajuns la nivelul Champions League de acum câțiva ani.

(N.r. Despre Florinel Coman) Am stat de dimineaţă de vorbă cu el, ne bucurăm că a trecut pe la noi, a venit cu norocul, sper şi la următoarele meciuri să vină, să câştigăm”, a spus jucătorul de 29 de ani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania