Acasa » Fotbal Extern » Europa League » Bucurie mare la FC Botoșani, după calificarea în turul II al Europa League. Valeriu Iftime: „Am fost un fel de `portocală mecanică`”

Bucurie mare la FC Botoșani, după calificarea în turul II al Europa League. Valeriu Iftime: „Am fost un fel de `portocală mecanică`”

Finanțatorul formației FC Botoșani, Valeriu Iftime, a declarat joi, la finalul partidei câștigate în deplasare, scor 3-1 (1-0), în fața echipei Spartaki Țhinvali, că s-a făcut dreptate prin acest rezultat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bucurie mare la FC Botoșani, după calificarea în turul II al Europa League. Valeriu Iftime: "Am fost un fel de `portocală mecanică`"

Finanțatorul formației FC Botoșani, Valeriu Iftime, a declarat joi, la finalul partidei câștigate în deplasare, scor 3-1 (1-0), în fața echipei Spartaki Țhinvali, că s-a făcut dreptate prin acest rezultat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„În această seară (n.r. – joi seară), s-a făcut dreptate. Am jucat în portocaliu și pot spune că am fost un fel de „portocală mecanică”! Totul a funcționat bine. Cred că era nedrept să ne scoată din Europa această echipă care efectiv nu a impresionat cu nimic. Mi-a plăcut atitudinea jucătorilor și felul în care Leo a gândit jocul. I-am depășit la toate capitolele. După această dublă pot spune că arătăm mult mai bine decât în sezonul trecut„, a spus Valeriu Iftime.

Patronul grupării botoșănene a adăugat că își dorește un succes la Craiova, cu CSU, și o „dublă” frumoasă cu Legia Varșovia: „Am încredere că vom reuși să facem o figură frumoasă și cu Legia. Acum, sincer, mi-aș dori să putem aduce un adversar mai puternic decât Legia Varșovia, la Botoșani. Am convingerea că vom reuși! Sper să debutăm cu o victorie și în campionat, la Craiova”, a declarat Valeriu Iftime.

Formația FC Botoșani s-a calificat în turul doi preliminar al Ligii Europa după ce s-a impus, joi seară, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), în fața echipei georgiene Spartaki Țhinvali, în manșa secundă a primului tur preliminar.

În meciul tur, scorul a fost egal, 1-1.

Joi seară, pentru botoșăneni au marcat Roman ‘6, ’59 și Batin ’68, în timp ce pentru gazde a înscris Kilasonia ’65 (penalti).

În turul doi preliminar, FC Botoșani va întâlni echipa Legia Varșovia. Prima manșă se va disputa la 16 iulie, iar returul în 23 iulie.

Sursa: MEDIAFAX

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]