Balaj și Tudor vor arbitra în Europa League în sistemul cu șase arbitri

Vasile Avram, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) a declarat într-o conferință de presă susținută astăzi că primii doi arbitri români, Cristian Balaj și Alexandru Tudor, vor arbitra în meciurile din Liga Europa care vor aduce ca noutate sistemul experimental cu șase arbitri, informează Mediafax. "Zilele trecute, arbitrii Cristian Balaj și Alexandru Tudor au participat la niște cursuri UEFA legate de experimentul forului european care va fi implementat în Liga Europa, cel cu șase arbitri. Pe lângă cei patru arbitri care erau și până acum, vom avea doi arbitri asistenți adiționali, dintre care unul trebuie să fie arbitru FIFA, iar celălalt poate fi de primă ligă. Fiecare va arbitra câte trei meciuri, iar eu va trebui să găsesc acum alți arbitri pentru a completa brigăzile ce vor fi delegate la aceste meciuri din Liga Europa", a spus Avram. În spatele fiecărei porți va fi plasat câte un asistent suplimentar pentru observarea fazelor de joc din interiorul suprafețelor de pedeapsă. Experimentul, venit la propunerea UEFA, a fost deja aprobat de International Board.
Balaj și Tudor vor arbitra în Europa League în sistemul cu șase arbitri

Vasile Avram, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) a declarat într-o conferință de presă susținută astăzi că primii doi arbitri români, Cristian Balaj și Alexandru Tudor, vor arbitra în meciurile din Liga Europa care vor aduce ca noutate sistemul experimental cu șase arbitri, informează Mediafax.

"Zilele trecute, arbitrii Cristian Balaj și Alexandru Tudor au participat la niște cursuri UEFA legate de experimentul forului european care va fi implementat în Liga Europa, cel cu șase arbitri. Pe lângă cei patru arbitri care erau și până acum, vom avea doi arbitri asistenți adiționali, dintre care unul trebuie să fie arbitru FIFA, iar celălalt poate fi de primă ligă. Fiecare va arbitra câte trei meciuri, iar eu va trebui să găsesc acum alți arbitri pentru a completa brigăzile ce vor fi delegate la aceste meciuri din Liga Europa", a spus Avram.

În spatele fiecărei porți va fi plasat câte un asistent suplimentar pentru observarea fazelor de joc din interiorul suprafețelor de pedeapsă. Experimentul, venit la propunerea UEFA, a fost deja aprobat de International Board.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania