Auf Wiedersehen! FCSB ratează calificarea în grupele Europa League, deși învinge Rapid Viena cu 2-1. Elevii lui Dică au avut 2-0 la pauză, dar gafa lui Vlad a fost decisivă. Cronica meciului

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • FCSB părăsește competițiile europene, după 2-1, pe teren propriu, cu Rapid Viena. În tur, austriecii s-au impus cu 3-1.

FCSB a arătat, în prima repriză, ca o echipă de Europa. Meciul cu Rapid Viena a demonstrat că formația lui Dică este capabilă să joace un fotbal ofensiv, de calitate și să-și domine adversarul, dar momentele de grație au ținut doar 45 de minute. Tactica ofensivă gândită de Dică s-a dovedit foarte productivă în atacurile echipei din prima parte, când formația a demonstat că poate face față competițiilor europene. Vicecampioana a început sus meciul, în timp ce adversarii au preferat să aștepte și să surprindă, ca în meciul tur, pe contraatac. Jocul nu le-a mai mers la București, unde Dică a aliniat mult mai bine echipa, iar breșele din Austria au fost inexistene de această dată. Presiunea s-a concretizat în prima jumătate a reprizei întâi, când Gnohere a fost găsit ideal în careu de Roman. Ulterior deschiderii scorului, Rapid a ieșit mai mult la joc, iar primele probleme pentru FCSB au apărut în minutul 16, la un șut expediat de Knasmuller, care l-a pus în dificultate pe Vlad. Tânărul portar a comis o eroare de începători în minutul 33, când a prins, în careu un balon venit de la un coechipier, dar lovitura indirectă a fost executată în zid.

În minutul 45, Florin Tănase s-a accidentat și a fost înocuit cu Raul Rusescu. Ceea ce părea a fi un dezavantaj pentru FCSB s-a dovedit un plus. Noul intrat a centrat decisiv la ultima fază a primei reprize și Mihai Roman a majorat diferența. Partea secundă nu a debutat după aceleași coordonate. FCSB nu a mai presat, iar Gnohere a avut singura ocazie a părții secunde, în minutul 49, când încercarea sa de lob a trecut puțin pe lângă poarta lui Strebinger.

CE-AI VRUT SĂ‚ FACI, ANDREI VLAD?

Retragerea vicecampioanei în ultima jumătate de oră s-a dovedit una greșită. La o fază fixă de la mare distanță, care nu părea un pericol, Vlad a respins greșit execuția necadrată, balonul a ajuns la Alar, care l-a forțat pe Bălașa să trimită în proprie poartă. Acesta a fost momentul care a dat și mai multă încredere oaspeților. Au fost aproape să restabilească egalitatea în minutul 64, după o ieșire neinspirată a lui Andrei Vlad, dar șansa a fost de partea bucureștenilor.

Ultima nu a mai adus șanse mari la cele două porți. Echipele și-au împărțit dominarea, dar scorul a rămas neschimbat, iar FCSB rămâne în afara grupelor europene, pentru al doilea sezon din ultimul deceniu.


Ivan vs Bălașa, duelul cu sare și piper din ultimele două săptămâni FOTO Mediafax

MEME ȘI MILEURILE. BĂ‚LAȘA VS IVAN

După calificarea în play-off, Mihai Stoica, managerul vicecampioanei, a ieșit din nou la atac, la adresa lui DInamo, dar ironiile s-au transformat într-o armă împotriva propriei echipe. Karma, ce să-i faci? Probabil că entuziasmul din meciul cu Split trebuia sărbătorit în familie, iar dramatismul din ultimele clipe trebuia să le dea de gândit asupra strategiei din meciul cu Rapid. Asta nu s-a întâmplat. După calificarea trăită pe muchie de cuțit cu Hajduk, Mihai Stoica trimitea săgeți otrăvite la adresa dinamoviștilor, cărora le reamintea că ” trebuie să dea mileurile jos de pe televizor” și să vadă FCSB în grupele europene. Acum, cei de la FCSB se pregătesc să facă același lucru și să-i vadă în acțiune pe românii din Europa League. Pe Răzvan Lucescu, Toșca, Keșeru sau coșmarul din urmă cu câțiva ani, Moți.

În adrenalina calificării cu Hajduk, Bălașa făcea același lucru. Sărea la gâtul lui Andrei Ivan, pe care-l amenința că nu va mișca. Fostul oltean a mișcat în Austria, dar și în meciul de la București, unde a depus un efort consderabil și a ajutat în multe momente defensiva, atât în flancul stâng, cât și în flancul drept.

ELIMINAREA ȘI EFECTELE EI. DIN PUNCT DE VEDERE FINANCIAR

Eliminarea din play-off-ul Europa League anunță o perioadă dificilă la FCSB. Pierderile sunt de ordinul milioanelor de euro. UEFA a suplimentat premiile în acest an, cu 160 de milioane de euro, iar sumele pe care le putea încasa sunt asemănătoare cu cele primite în 2006, în grupele Champions League. Aproape 10 milioane de euro. Gaura este una mare chiar și pentru o echipă precum FCSB, care, în ultimii ani a trăit din premiile europene. Dacă aruncăm o privire în bilanțul contabil al clubului din ultimii ani, observăm că echipa a ieșit pe minus într-un singur an, în 2015, când nu a prins grupele. Paguba s-a ridicat la aproape 3 milioane de euro.

 

Pe aceeași temă
BREAKING! ATAC terorist. Sunt ZECI de MORTI şi răniţi! Vestea ŞOC a zilei
BREAKING! ATAC terorist. Sunt ZECI de MORTI şi răniţi! Vestea ŞOC a zilei
Metrorex se războieşte iar cu sindicatul. Cotizaţiile membrilor nu mai sunt reţinute automat. Reacţia lui Ion Rădoi
Metrorex se războieşte iar cu sindicatul. Cotizaţiile membrilor nu mai sunt reţinute automat. Reacţia lui Ion Rădoi
Gafă surprinsă LIVE, în timpul unei conferinţe pe Zoom. Un senator a încercat fără succes să-şi ascundă fapta
Gafă surprinsă LIVE, în timpul unei conferinţe pe Zoom. Un senator a încercat fără succes să-şi ascundă fapta
Motivul pentru care Silvian Cristescu si-a iesit din minti si a vrut sa-i ia la bataie pe jucatorii Botosaniului in tribuna de pe Oblemenco
Motivul pentru care Silvian Cristescu si-a iesit din minti si a vrut sa-i ia la bataie pe jucatorii Botosaniului in tribuna de pe Oblemenco
Cântăreața Sia suferă de o boală incurabilă: „Adio tiroidă! O să te distrug cu radioactivitate”
Cântăreața Sia suferă de o boală incurabilă: „Adio tiroidă! O să te distrug cu radioactivitate”
S-a modificat schimbarea. Liviu Dragnea e în culmea fericirii. Va ieși din închisoare
S-a modificat schimbarea. Liviu Dragnea e în culmea fericirii. Va ieși din închisoare
Becali s-a bătut cu Botezatu pentru această BLONDĂ. Avem toate detaliile picante
Becali s-a bătut cu Botezatu pentru această BLONDĂ. Avem toate detaliile picante
Reacția româncei de 32 de ani care a ruinat un pensionar italian: ”Mi-a oferit cadouri și omagii ale aprecierii sale”
Reacția româncei de 32 de ani care a ruinat un pensionar italian: ”Mi-a oferit cadouri și omagii ale aprecierii sale”
Racheta chineazască ca căzut pe Pământ!  China a anunțat ce consecințe sunt!
Racheta chineazască ca căzut pe Pământ! China a anunțat ce consecințe sunt!
Ce nu TREBUIE să facă niciodată o femeie în dormitor. UCIDE întreaga plăcere din cauza asta
Ce nu TREBUIE să facă niciodată o femeie în dormitor. UCIDE întreaga plăcere din cauza asta
Dacă ai această marcă TV, ai face bine să o returnezi dacă mai poți. E uluitor ce se întâmplă în fundal, fără acordul tău
Dacă ai această marcă TV, ai face bine să o returnezi dacă mai poți. E uluitor ce se întâmplă în fundal, fără acordul tău
Bianca şi Alex Bodi s-au încins la plajă. TOP 30  cupluri prinse în fapt
Bianca şi Alex Bodi s-au încins la plajă. TOP 30 cupluri prinse în fapt
Fosta amantă a lui Cristiano Ronaldo dă lovitura în fotbal! Decizia uimitoare luată de Daniella Chavez
Fosta amantă a lui Cristiano Ronaldo dă lovitura în fotbal! Decizia uimitoare luată de Daniella Chavez
Adevărul despre Pfizer! Toți cei care s-au vaccinat trebuie să știe. Studiul care aruncă totul în aer
Adevărul despre Pfizer! Toți cei care s-au vaccinat trebuie să știe. Studiul care aruncă totul în aer
Veşti bune pentru milioane de români. Categoria de persoane care va primi mai mulţi bani din această lună
Veşti bune pentru milioane de români. Categoria de persoane care va primi mai mulţi bani din această lună
Țara unde populația vaccinată în proporție de 85% intră în lockdown. Ce vaccin au folosit
Țara unde populația vaccinată în proporție de 85% intră în lockdown. Ce vaccin au folosit
De ce mașinile de Formula 1 nu se mai alimentează în timpul curselor? Motivul care a ucis spectacolul la boxe
De ce mașinile de Formula 1 nu se mai alimentează în timpul curselor? Motivul care a ucis spectacolul la boxe
Condiția care trebuie îndeplinită pentru ca mașinile electrice să devină mai ieftine decat cele tradiționale
Condiția care trebuie îndeplinită pentru ca mașinile electrice să devină mai ieftine decat cele tradiționale
Un tânăr din Spania voia să cumpere cocaină dar a fost sechestrat şi drogat cu forţa 3 zile
Un tânăr din Spania voia să cumpere cocaină dar a fost sechestrat şi drogat cu forţa 3 zile
BANCUL ZILEI – Jocuri erotice cu tipe agățate în bar
BANCUL ZILEI – Jocuri erotice cu tipe agățate în bar
Mesajul „ortodox” care a devenit viral: „Dacă într-o familie soţii practica sex oral, familia nu se mai poate numi creştină”
Mesajul „ortodox” care a devenit viral: „Dacă într-o familie soţii practica sex oral, familia nu se mai poate numi creştină”
Veşti bune pentru salariaţi: Angajaţii vor avea de mai multe zile libere în perioada ce urmează. Vedeţi aici toate detaliile
Veşti bune pentru salariaţi: Angajaţii vor avea de mai multe zile libere în perioada ce urmează. Vedeţi aici toate detaliile
Top 10 gafe, care ţi-au scăpat, din filme celebre. Eroarea din „Braveheart” care nu mai poate fi remediată VIDEO
Top 10 gafe, care ţi-au scăpat, din filme celebre. Eroarea din „Braveheart” care nu mai poate fi remediată VIDEO
Imagini +18! Vedete de la noi, PRINSE în timp ce făceau AMOR în public!
Imagini +18! Vedete de la noi, PRINSE în timp ce făceau AMOR în public!
Benzinarii sunt disperați: Europenii cumpără din ce în ce mai multe mașini electrice. Ce se întâmplă cu benzinăriile
Benzinarii sunt disperați: Europenii cumpără din ce în ce mai multe mașini electrice. Ce se întâmplă cu benzinăriile
FOTO. Daniela Crudu, într-un costum de baie minuscul! Și-a arătat trupul total
FOTO. Daniela Crudu, într-un costum de baie minuscul! Și-a arătat trupul total
FOTO. Loredana Groza, într-o ipostază rușinoasă pe internet! Gafa care i-a lăsat sânul la vedere
FOTO. Loredana Groza, într-o ipostază rușinoasă pe internet! Gafa care i-a lăsat sânul la vedere