Au scos Castagnele din foc abia în minutul 90. Cronica unui meci la finele căruia șansele giurguvenilor au scăzut enorm. Astra – Genk 2-2, în 16-imile Europa League

Redactor:
Dan Mirea
Au scos Castagnele din foc abia în minutul 90. Cronica unui meci la finele căruia șansele giurguvenilor au scăzut enorm. Astra - Genk 2-2, în 16-imile Europa League
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Astra a reușit un nou rezulatat admirabil, în Europa League, după ce a remizat 2-2, în prima manșă cu Genk, meciul retur fiind pe 23 februarie, în Belgia. Șumi e în grafic, fiind un expert al deplasărilor, așa cum ne-a demonstrat cu West Ham sau odată intrat în grupele competiției europene.
  • În prima repriză, Budescu a fost faultat în careu, la 0-0, dar brigada de arbitri nu a arătat penalty
  • Returul e programat pe 23 februarie

Previzibil, așa au acționat în prima repriză fotbaliștii Astrei, cu un adversar care a venit cu tema făcută la Giurgiu. Belgienii i-au citit exemplar pe campionii României, iar până aproape de sfârșitul primei reprize marii pierzători ai echipei au fost Constantin Budescu, Filipe Teixeira și Junior Morais. Fundașul stânga a fost luat la ochi încă din primele zeci de minute, pe flancul drept, acolo unde belgienii au purtat majoritatea atacurilor, după ce l-au simțit pe Morais destul de nesigur, asta încă de la primele acțiuni. Iar în minutul 25 au penalizat „culoarul” de pe bandă. Teixeira încă nu poate face ambele faze, în sistemul 3-5-2, în timp ce la acțiunea din care s-a primit golul Morais a fost lăsat cu doi adversari, care au scos mingea din bandă, iar „ajutați” și de Lung jr., care a ieșit total inutil, belgienii au împins mingea în poartă prin Castagne.

Iar bula de încredere în care au stat fotbaliștii Astrei s-a spart în acel moment. Teixeira și Budescu, cei care au rolul de a orchestra jocul campioanei au fost blocați la majoritatea acțiunilor, faze la care au acționat previzibil, altfel decât ne-au obișnuit, ori au pasat greșit. Per total, în prima repriză, Astra a făcut un joc decent pe benzile terenului, a adus mingea până în marginea careului, dar campionii au fost respinși imediat de fundașii adverși. Încet – încet, campionii României au împins jocul în jumătatea adversă, fără rezultate notabile, iar belgienii au mizat pe cartea contraatacului, care a fost aproape să le iasă, dar Lung jr. a fost la post și a  păstrat scorul de 1-0, pentru oaspeți.

Iar din marii pierzători ai primei reprize, Budescu și Teixeira au devenit actorii de la golul egalizator. Cum pe serviciile lui Daniel Niculae nu pot miza, atacantul fiind inexistent, cei doi mingicari ai Astrei au luat o fază pe cont propriu, Teixeira a pătruns până undeva în marginea careului și l-a servit excelent cu o pasă cu călcâiul, pe Budescu, iar „perla” echipei a tras cu ristul la colțul scurt pentru golul de 1-1.

Budescu și Teixeira, dependenți de Alibec

Ofensiva Astrei stă momentan în doi oameni, Teixeira și Budescu, pentru că de Daniel Niculae nici nu se poate vorbi. Fostul rapidist a dovedit că este imobil și încă nu are legături strânse de joc cu cei doi colegi ai săi. Iar Șumi a simțit acest aspect și l-a introdus pe Sergiu Buș, nu pentru relațiile de joc, fiind venit în iarnă, ci pentru tenacitatea sa. Belgienii au ieșit la joc după golul egalizator, iar astralii au devenit mult mai consistenți la mijlocul terenului, acolo unde au recuperat mingi și au pornit contraatacuri, din care Stan și Budescu au tras puțin pe lângă poartă.

Belgienii au mai contat în partea secundă doar printr-un șut din marginea careului, care l-a întins destul de serios pe Lung jr., dar în mare parte repriza a fost controlată de Astra, de o echipă cotată de trei ori mai puțin decât cea din Belgia. Giurgiuvenii au îndrăznit, dar lipsa unui atacant se simte. Teixeira și Budescu nu sunt responsabili cu golul, ei construiesc. Nici dacă și-ar uni forțele, Niculae și Buș, nu ar rezulta un Denis Alibec, marea absență a Astrei din primăvara europeană.

Pe același tipar ca cel al golului Astrei venit după o perioadă de neputință, la fel au marcat și belgienii, atunci când aproape nu mai contau în atac. Golul lui Trossard a fost la fel de frumos ca cel al Astrei. Schrijvers a călcat o minge pentru colegul său, iar Trossard a marcat la colțul lung pentru 2-1. Iar câteva minute mai târziu Seto a adus bucuria în tabăra giurgiuvenilor cu un gol cu capul, venit dintr-o centrare a lui Florea. 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele