Andrea Stramaccioni, mulțumit de meciul cu CFR:** „Am jucat mai bine decât în tur, am fost sigur de victorie!”

Andrea Stramaccioni, mulțumit de meciul cu CFR:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei Internazionale Milano, Andrea Stramaccioni, a declarat joi seară, după calificarea în optimile de finală ale Ligii Europa, că formația sa a jucat mai bine decât în manșa tur și a menționat că a fost sigur de victorie.

„Pentru noi era foarte important să câștigăm după înfrângerea din campionat. Am fost sigur că vom câștiga și vom obține calificarea, pentru că am jucat mai bine decât în tur. Terenul a fost foarte greu, ambele echipe au avut câte un jucător accidentat. Cred că CFR este o echipă bună, cu un antrenor bun, dar n-a fost seara ei. În această seară au încercat să joace mai ofensiv, dar noi ne-am dorit nu numai să ne calificăm, ci și să câștigăm”, a spus Stramaccioni.

Formația CFR Cluj a fost învinsă, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), de echipa italiană Internazionale Milano, în manșa secundă a 16-imilor de finală ale Ligii Europa, fiind eliminată astfel din competiție.

Fundașul român Cristian Chivu a fost rezervă la Internazionale Milano.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Guarin ’22, ’45+2 și Benassi ’88. În tur, Internazionale Milano s-a impus pe teren propriu, cu scorul de 2-0.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
S-a terminat pentru ILIESCU. S-a decis oficial azi, 26 aprilie. Breaking News
S-a terminat pentru ILIESCU. S-a decis oficial azi, 26 aprilie. Breaking News
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele