Anderlecht a învins Zenit, Chipciu visează frumos. Ce a declarat după victoria cu 2-0 în fața echipei antrenate de Mircea Lucescu

Anderlecht a învins Zenit, Chipciu visează frumos. Ce a declarat după victoria cu 2-0 în fața echipei antrenate de Mircea Lucescu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Anderlecht a reușit o victorie mare, 2-0 cu Zenit, în prima manșă a 16-imilor Europa League. Nicușor Stanciu a dat ambele pase de gol. Alex Chipciu spune că Europa League a devenit acum un obiectiv pentru echipa sa.

Mircea Lucescu a defilat în grupele Europa League. Zenit a fost una dintre cele mai spectaculoase echipe. Însă rușii n-au reușit să câștige în Belgia, într-un meci în care porneau ca favoriți. Alex Chipciu și Nicușor Stanciu au fost titular și ambii au avut o evoluție foarte bună. Remarcatul partidei a fost Nicușor Stanciu, care a pasat la cele două goluri.

Chipciu spune că Anderlecht este acum favorită la calificare, dar este conștient că Zenit nu va ceda așa ușor: „Am început foarte bine, am câștigat împotriva unei echipe foarte puternice, am luat o opțiune serioasă la calificare, dar știm că ne așteaptă un meci foarte greu în Rusia. Noi ne dorim să ieșim campioni, să jucăm în Liga Campionilor, iar acum, după acest rezultat, și Europa League a devenit un obiectiv pentru noi”, a declarat Chipciu pentru Dolce Sport.

Fostul mijlocaș stelist a vorbit și despre situația lui Nicușor Stanciu, jucător ce alternează jocurile bune cu cele mai puțin reușite, motiv pentru care își atrage foarte multe critici: „Stanciu își face treaba foarte bine de fiecare dată, marchează, dă pase de gol. Este o presiune artificială pentru el din cauza sumei de transfer care s-a plătit pe el, dar el joacă foarte bine. Amândoi ne facem treaba și ne bucurăm că lumea are încredere în noi. Și aici este la fel ca în România. Când joci un meci bine ești lăudat, iar când faci un meci slab ești criticat. Stanciu este un băiat cu bun simț și nu cred că se gândește să dea vreo palmă cuiva prin evoluțiile lui. El doar își face treaba”, a mai spus Chipciu.

Internaționalul român susține că n-a avut timp să discute cu Mircea Lucescu, însă îl consideră cel mai bun antrenor român: „N-am apucat, din păcate, să vorbesc cu domnul Lucescu. Pentru noi a fost o întâlnire fericită, ne bucurăm că ne întâlnim cu alți români în meciurile europene. Ne-am întâlnit cu cel mai mare antrenor român” , a declarat Alexandru Chipciu pentru Dolce Sport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele