Radu Drăgușin a primit o veste de la Bayern Munchen! Cât de mult regretă acum transferul la Tottenham

Radu Drăgușin a primit o veste de la Bayern Munchen! Cât de mult regretă acum transferul la Tottenham
  • Publicat:
  • Actualizat:

Radu Drăgușin are motive reale pentru a regreta transferul la Tottenham. Chiar dacă a ajuns la o echipă puternică a Europei, la una dintre principalele forțe din Premier League, veștile care vin de la Bayern, cealaltă echipă care și l-a dorit pe fundașul român, l-ar putea pune pe gânduri.

Fostul fundaș central al celor de la Genoa nu a reușit, până în prezent, să se impună la Spurs, unde a bifat foarte puține minute. În acest context, foarte multe persoane se întreabă dacă Drăgușin nu avea mai multe șanse în Germania, la Bayern.

Radu Drăgușin a primit o veste de la Bayern Munchen!

Veștile care vin, în ultimul timp, de la Bayern Munchen, i-ar putea da de gândit lui Radu Drăgușin. Totodată, pot întări părerile celor care susțin că tricolorul ar fi avut mai multe șanse în Bundesliga.

Tuchel, antrenorul bavarezilor, a luat mai multe decizii interesante când vine vorba despre apărarea celor de la Bayern Munchen. Astfel, acesta a ales să îl lase pe Matthijs de Ligt pe banca de rezerve într-o partidă extrem de importantă, cu liderul Bayer Leverkusen.

Totodată, olandezul, al treilea cel mai scump fotbalist din istoria celor de la Bayern, pentru care au plătit 67 de milioane de euro celor de la Juventus, a jucat doar 18 minute cu Lazio, în optimile Champions League. Tuchel a vorbit despre această decizie și a punctat că la Bayern fiecare jucător luptă pentru locul în echipă.

„Avem patru fundași centrali și toți concurează pentru locurile din primul 11. Vom decide în funcție de cine se află în cea mai bună formă. La Bayern pur și simplu lupți pentru locul tău. E o situație foarte normală. Din păcate, ceea ce ar trebui să fie normal nu este normal și la Bayern”, a spus Tuchel, citat de jurnalistul Fabrizio Romano pe Twitter.

Drăgușin, șanse puține din partea lui Postecoglou

Chiar dacă Radu Drăgușin a ales să se transfere la Tottenham crezând că va reuși să bifeze mai multe prezențe pe teren, lucrurile nu stau chiar așa. În cele șase meciuri disputate după transferul de la Genoa, Ange Postecoglou a ales să-l utilizeze doar de trei ori, fiind introdus pe final de meci. În celelalte trei partide, fundașul român a fost lăsat pe banca de rezerve.

Acest lucru s-a întâmplat și în ultima etapă de Premier League. Drăgușin a fost rezervă neutilizată în Tottenham – Wolverhampton, scor 1-2, întrucât Postecoglou a ales să mizeze, din nou, pe cuplul de funași centrali format din Cristian Romero și Micky Van de Ven.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…