Fabrizio Romano, elogiu pentru Radu Drăguşin după România – Ucraina 3-0! Cifrele zdrobitoare ale românului l-au făcut să exclame: „Masterclass”

Fabrizio Romano, elogiu pentru Radu Drăguşin după România - Ucraina 3-0! Cifrele zdrobitoare ale românului l-au făcut să exclame: „Masterclass”
Radu Drăgușin reactioneaza in meciul dintre Romania si Ucraina, din cadrul UEFA EURO 2024, desfasurat pe Fussball Arena din Munchen, luni 17 iunie 2024. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Jurnalistul Fabrizio Romano a avut un elogiu pentru Radu Drăgușin, după prestația impecabilă a fundașului în România – Ucraina 3-0.

Naționala României a debutat cu o victorie istorică la EURO 2024. „Tricolorii” au făcut un joc spectaculos împotriva Ucrainei și au oferit un spectacol de zile mari la Munchen, în fața a 30.000 de români. La finalul meciului, Fabrizio Romano a numit prestația lui Radu Drăgușin ca fiind un „Masterclass”.

Fabrizio Romano, uimit de cifrele lui Radu Drăgușin în România – Ucraina 3-0: „Masterclass”

România a început perfect EURO 2024. Radu Drăgușin a blocat toate încercările adversarilor de a pătrunde în careu și a avut cifre zdrobitoare pe care Fabrizio Romano le-a distribuit pe rețelele de socializare. Internaționalul român a fost titular și în amicalele cu Bulgaria și Liechtenstein, dar a avut o prestație modestă. Edi Iordănescu i-a motivat pe jucători înainte de meciul cu Ucraina și au arătat un joc total diferit față de cel cu care s-au obișnuit fanii români.

Radu Drăgușin a fost unul din cei mai buni jucători români de pe teren, iar asta s-a văzut și în cifre. S-ar putea spune și că a avut cel mai bun meci al său din ultimii ani, la cum arată cifrele prezentate de jurnalistul Fabrizio Romano, care a numit prestația fundașului lui Spurs ca fiind un „Masterclass”.

100% duels won (3/3)
100% aerial duels won (2/2)
10 clearances
3 x possession won
0 fouls conceded
0 goals conceded

România, victorie istorică la EURO 2024: „tricolorii” bifează al doilea succes la Campionatul European

Elevii lui Edi Iordănescu scriu o nouă filă de istorie pentru naționala României. După ce s-au calificat la turneul final din Germania fără să piardă vreun meci în preliminarii, acum au obținut un succes răsunător. Victoria în fața Ucrainei este prima după o pauză de 24 de ani și cea de-a doua din istoria participărilor României la EURO, după succesul din 2000, 3-2 contra Angliei.

În celălalt meci al grupei, Slovacia a realizat a doua surpriză a zilei. A învins favorita grupei E, Belgia, scor 1-0, iar acum principalele favorite să treacă de grupe sunt chiar naționalele cărora nimeni nu le dădea mari șanse: România și Slovacia.

Belgienii sunt speriați de forma românilor înaintea duelului direct. Presa din Belgia a notat că presiunea este la maximum, după ce au pierdut primul meci, iar „tricolorii” au anihilat complet un adversar mult mai puternic.

„Au jucat un meci perfect, și-au anihilat complet adversarul. (…) Presiunea pe băieții noștri e deja la maximum”, au notat cei de la Walfoot.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]