Olanda – Ucraina 3-2! Dumfries aduce victoria pentru batavi, după ce Yarmolenko și Yaremchuk au egalat în doar patru minute. Final senzațional la Amsterdam

Olanda - Ucraina 3-2! Dumfries aduce victoria pentru batavi, după ce Yarmolenko și Yaremchuk au egalat în doar patru minute. Final senzațional la Amsterdam
  • Publicat:
  • Actualizat:

Olanda și Ucraina s-au întâlnit în primul meci al celor două naționale la Campionatul European 2020. Partida a fost în direct la ProTV, dar și în format Live Video Online pe ProSport.ro.

Grupa C este de departe cea mai spectaculoasă de la Euro 2020. După meciul de gală de la București, în care Austria a trecut cu 3-1 de Macedonia de Nord, a venit rândul celorlalte două naționale să facă spectacol.

Olanda a dominat copios primele 70 de minute ale meciului cu naționala lui Shevchenko, dar ucrainenii au revenit în doar patru minute, prin Yarmolenko și Yaremchuk.

Gazdele s-au temut, dar au avut puterea de a reveni prin Dumfries, care a adus victoria într-un final incendiar. Batavii revin, astfel, cu victorie într-o mare competiție, după două turnee finale consecutive ratate, și se instalează pe primul loc al grupei, la egalitate cu Austria.

Olanda – Ucraina 3-2! Dumfries aduce victoria pentru batavi, după ce Yarmolenko și Yaremchuk au egalat în doar patru minute


FINAL

Min85: GOOOL! Dumfries readuce avantajul pentru gazde. Final senzațional de meci


Min78: GOOOL!
Ucrainenii egalează în doar patru minute! Yaremchuk dă lovitura cu capul
Min74: GOOOL! Yarmolenko șutează superb și marcheaza senzațional. Mingea s-a dus la vinclu.
Min64: SCHIMBARE!
Iese Marlos, intră Shaparenko
Min64: SCHIMBARE!
Ake intră în locul lui Blind. Wijndal îi ia locul lui van Anholt
Min58: GOOOL! Olandezii sunt dezlănțuiți, iar Weghorst dublează diferența


Min51: GOOOL!
Olanda deschide scorul prin Wijnaldum, care profită de gafele în lanț ale ucrainenilor

Min46: Începe repriza a doua

Min45: PAUZĂ! Olanda – Ucraina 0-0

 

Min14: SCHIMBARE! Zubkov nu mai poate continua și este schimbat de Marlos


Min6: OCAZIE!
Ocazie uriașă a olandezilor, dar Bushchan scoate senzațional
Min4:
Corner pentru ucrainei, după un atac bun cu Yarmolenko în prim plan
Min1: A început meciul

ECHIPELE DE START:

Olanda: Stelekenburg – Dumfries, Timber, De Vrij, Blind, Van Aanholt – De Roon, Wijnaldum, F. De Jong – Weghorst, Depay
Selecționer: Frank de Boer

Ucraina: Bushchan – Karavaev, Zabarnyi, Matviienko, Mykolenko – Zinchenko, Sydorchuk, Malinovsky – Yarmolenko, Yaremchuk, Zubkov
Selecționer: Andriy Shevchenko


Olanda revine la un turneu final după ce au absentat de la ultimele două mari evenimente din fotbal. Batavii sunt marii favoriți ai Grupei C, cu atât mai mult cu cât vor juca toate meciurile la Amsterdam.

De partea cealaltă, Ucraina s-a cazat la București și se pregătește pe stadionul din Voluntari. Naționala lui Shevchenko va juca ultimele două partide ale Grupei C pe Arena Națională.

Olanda – Ucraina, Live Video Online din Grupa C de la Euro 2020

Ucraina a zburat la Amsterdam, pentru primul meci de la Euro 2020. Naționala lui Shevchenko va debuta pe terenul favoritei grupei, ca apoi să revină la București.

Partida care va intra în istoria celui mai mare stadion din România este însă Austria – Macedonia de Nord, unde macedonenii debutează la un turneu final. Va fi primul meci jucat la București în cadrul unui turneu de asemenea anvergură.

Olanda – Ucraina, din cadrul Grupei C, de la Euro 2020, se joacă duminică, de la 22:00, și este în direct la TV pe ProTV. Meciul poate fi urmărit și în format Live Video Online pe ProSport.ro.

CLICK AICI pentru Live Video Online

Lotul Olandei la Euro 2020:

Portari – Maarten Stekelenburg (Ajax Amsterdam), Tim Krul (Norwich City), Marco Bizot (AZ Alkmaar).

Fundaşi – Joel Veltman (Brighton), Matthijs de Ligt (Juventus Torino), Nathan Ake (Manchester City), Owen Wijndal (AZ Alkmaar), Stefan de Vrij (Internazionale Milano), Patrick van Aanholt (Crystal Palace), Daley Blind (Ajax Amsterdam), Denzel Dumfries (PSV Eindhoven).

Mijlocaşi – Georginio Wijnaldum (FC Liverpool), Quincy Promes (Spartak Moscova), Davy Klaassen (Ajax Amsterdam), Marten de Roon (Atalanta), Ryan Gravenberch (Ajax Amsterdam), Frenkie de Jong (FC Barcelona), Teun Koopmeiners (AZ Alkmaar), Jurrien Timber (Ajax Amsterdam).

Atacanţi – Steven Berghuis (Feyenoord Rotterdam), Luuk de Jong (FC Sevilla), Memphiy Depay (Olympique Lyon), Donyell Malen (PSV Eindhoven), Wout Weghorst (Vfl Wolfsburg), Cody Gakpo (PSV Eindhoven).

Selecționer: Frank de Boer

Lotul Ucrainei la EURO 2020:

PORTARI: Georgiy Bushchan (Dynamo Kyiv), Andriy Pyatov (Shakhtar Donetsk), Anatolii Trubin (Shakhtar Donetsk)

FUNDAȘI: Eduard Sobol (Club Brugge), Illia Zabarnyi (Dynamo Kyiv), Serhiy Kryvtsov (Shakhtar Donetsk), Denys Popov (Dynamo Kyiv), Oleksandr Tymchyk (Dynamo Kyiv), Vitaliy Mykolenko (Dynamo Kyiv), Oleksandr Karavaev (Dynamo Kyiv), Mykola Matviyenko (Shakhtar Donetsk)

MIJLOCAȘI: Serhiy Sydorchuk (Dynamo Kyiv), Ruslan Malinovskyi (Atalanta), Mykola Shaparenko (Dynamo Kyiv), Marlos (Shakhtar Donetsk), Yevhen Makarenko (Kortrijk), Oleksandr Zinchenko (Manchester City), Viktor Tsygankov (Dynamo Kyiv), Taras Stepanenko (Shakhtar Donetsk), Andriy Yarmolenko (West Ham), Oleksandr Zubkov (Ferencvaros), Heorhii Sudakov (Shakhtar Donetsk), Roman Bezus (Gent)

ATACANȚI: Roman Yaremchuk (Gent), Artem Besedin (Dynamo Kyiv), Artem Dovbyk (Dnipro-1)

SELECȚIONER: Andriy Shevchenko

EURO 2020, la Bucureşti. Programul meciurilor găzduite de Arena Naţională

13 iunie, Austria – Macedonia de Nord (19:00, Bucureşti, Grupa C)
17 iunie, Ucraina – Macedonia de Nord (16:00, Bucureşti, Grupa C)
21 iunie, Ucraina – Austria (19:00, Bucureşti, Grupa C)
Optimi de finală: 1F – 3A/B/C (22:00, Bucureşti)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…