Cum arată tabloul optimilor de la EURO 2020! Anglia – Germania e meciul vedetă! Franța – Elveția se joacă pe Arena Națională

Cum arată tabloul optimilor de la EURO 2020! Anglia - Germania e meciul vedetă! Franța - Elveția se joacă pe Arena Națională
  • Publicat:
  • Actualizat:

Faza grupelor Campionatului European 2020 a luat sfârșit și știm toate meciurile din optimile de finală ale turneului final.

Portugalia – Franța și Germania – Ungaria au fost meciurile care au închis faza grupelor la EURO 2020. Ambele s-au încheiat la egalitate, scor 2-2, iar Ungaria a fost echipa care a rămas acasă.

Campioana mondială a obținut calificarea în optimile de finală ale turneului final de pe primul loc al Grupei F și va juca în compania Elveției, pe Arena Națională din București, luni, pe 28 iunie, de la ora 22:00, iar partida va fi transmisă pe Pro TV, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.

Cum arată tabloul optimilor de la EURO 2020

Deși a tremurat în fața Ungariei, fiind condusă timp de aproximativ 20 de minute cu scorul de 2-1, Germania a obținut în cele din urmă calificarea, printr-un gol egalizator marcat în minutul 84.

Italia, Țara Galilor, Elveția, Belgia, Danemarca, Olanda, Austria, Ucraina, Anglia, Croația, Cehia, Suedia, Spania, Franța, Germania și Portugalia sunt echipele calificate în optimile de finală, iar meciurile sunt următoarele:

  • Țara Galilor – Danemarca (sâmbătă, 26 iunie, ora 19:00, Amsterdam)
  • Italia – Austria (sâmbătă, 26 iunie, ora 22:00, Londra)
  • Olanda – Cehia (duminică, 27 iunie, ora 19:00, Budapesta)
  • Belgia – Portugalia (duminică, 27 iunie, ora 22:00, Sevilla)
  • Croația – Spania (luni, 28 iunie, ora 19:00, Copenhaga)
  • Franța – Elveția (luni, 28 iunie, ora 22:00, București)
  • Anglia – Germania (marți, 29 iunie, ora 19:00, Londra)
  • Suedia – Ucraina (marți, 29 iunie, ora 22:00, Glasgow)

Echipele calificate de pe locurile 3 ale grupelor sunt Portugalia, Cehia, Elveția și Ucraina, lăsându-le în urmă pe Finlanda și Slovacia.

În sferturile de finală, am putea avea dueluri precum Portugalia – Italia sau Franța – Spania. Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappe s-ar putea întâlni din nou, de această dată în faza semifinalelor.

În ultimul act al competiției, am putea vedea meciuri precum Franța – Germania, Franța – Anglia, Italia – Anglia sau Italia – Germania. Finala Campionatului European 2020 se va disputa pe 11 iulie, de la ora 22:00, pe Stadionul Wembley, din Marea Britanie.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup