Diego Maradona, mesaj emoționant pentru Italia. „Este o țară care face parte din viața mea. Am acolo oameni pe care îi iubesc”

Diego Maradona, mesaj emoționant pentru Italia. „Este o țară care face parte din viața mea. Am acolo oameni pe care îi iubesc”
  • Publicat:

Diego Armando Maradona este o legendă în Italia. Cei 7 ani petrecuți la Napoli în care a condus echipa locală spre singurele titluri de campioană l-au trecut definitiv în cartea de istorie.

Maradona a transmis un mesaj în care nu a vorbit despre fotbal, ci despre durerea Italiei, țara europeană cea mai afectată de coronavirus. Până acum, în Italia s-au înregistrat 1,266 de decese din cauza acestui virus.

„Am locuit 7 ani la Napoli. Am familie acolo, prieteni, oameni care mă iubesc şi pe care îi iubesc. Italia face parte din viaţa mea şi vreau să transmit un mesaj de susţinere. Mă bucur că toată lumea a realizat că trebuie să stea în casă, sper ca şi Argentina să ia măsuri la timp” a spus Maradona.

Fostul campion mondial a avut un mesaj și pentru compatrioți. În Argentina au murit doi oameni din cauza COVID-19.

„Unii tratează în glumă situaţia, dar aici până în urmă cu câteva zile nimeni nu pomenea de pandemie, de coronavirus. Toată lumea se pupa, stadioanele erau pline. Acum, sperăm să trecem cu bine de această criză. Este greu să educi o ţară întreagă în 15 minute. Totul se rezolvă cu educaţie, disciplină şi respect. Noroc tuturor!,” a fost mesajul unuia din cei mai mari fotbalişti din toate timpurile”, a mai transmis starul argentinian.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
"Uşa a zburat către mine!" Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați. Filmul exploziei care a…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape de copiii săi
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape…
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente sau casă. Trebuie să plătească în fiecare an
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente sau casă. Trebuie să plătească în fiecare an
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din peisaj”
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din…