Coșmarul lui Dennis Man la PSV continuă în noul sezon competițional.
Unul dintre cei mai importanți jucători ai campioanei Olandei din stagiunea precedentă a ajuns rezervă de lux. Dennis Man se confruntă cu o situație extrem de complicată.
Antrenorul Peter Bosz pare că nu vrea să se mai bazeze pe serviciile românului decât dacă va fi nevoit să o facă în cazul unei accidentări a titularilor de bază. Și la meciul cu Twente, l-a preferat pe Ivan Perisic în detrimentul internaționalului român.
E un mare semn de întrebare legat de viitorul lui Dennis Man la PSV. E al cincilea meci la rând în care a suferit pe banca de rezervă. A prins doar minute pe final în Supercupă și primele trei etape de campionat.
Și-ar fi dorit să plece în această vară după ce a văzut în ce situație se află la campioana Olandei. A existat interes de la mai multe formații italiene precum Atalanta sau Lazio. Din păcate pentru jucător, nicio ofertă nu s-a concretizat și mai are de așteptat, cel puțin până la iarnă.
Titular incontestabil la naționala României, Dennis Man (28 de ani) riscă să piardă lotul dacă va continua în aceeași notă până la finalul anului.
Rămâne de văzut ce decizie va lua „Regele”, dat fiind faptul că debutează vineri în Liga Națiunilor în deplasarea din Suedia.
Portari: Ionuț Radu (Celta Vigo, Spania, 9/0), Otto Hindrich (Legia Varșovia, Polonia, 2/0), Valentin Cojocaru (Pogon Szczecin, Polonia, 0/0);
Fundași: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano, Spania, 38/2), Tony Strata (Vitoria Guimaraes, Portugalia, 1/0), Radu Drăgușin (Fiorentina, Italia, 30/1), Andrei Coubiș (Lincoln City, Anglia, 3/0), Bogdan Racovițan (Rakow | Polonia, 5/0), Virgil Ghiță (Hannover 96, Germania, 10/1), Andrei Burcă (Yunnan Yukun, China, 46/1), Matei Ilie (Kasimpașa, Turcia, 2/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 52/2), Andrei Borza (Corum, Turcia, 2/0), Lisav Eissat (Bristol City, Anglia 4/0), Raul Opruț (Dinamo, 5/0);
Mijlocași: Tudor Băluță (Universitatea Craiova, 14/0), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 8/0), Marius Marin (Al Nasr, EAU, 35/0), Răzvan Marin (AEK Atena, Grecia, 75/12), Nicolae Stanciu (Dalian Yingbo, China, 87/15)
Cătălin Cîrjan (Dinamo, 2/0), Vlad Dragomir (Pafos, Cipru, 8/0), David Matei (Universitatea Craiova, 2/0), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 39/4);
Atacanți: Dennis Man (PSV, Olanda, 45/11), Darius Olaru (Saint-Gilloise, Belgia, 28/0), Olimpiu Moruțan (Rapid, 18/1), Ianis Hagi (Alanyaspor, Turcia, 54/8), Florin Tănase (Omonia, Cipru, 28/5), Valentin Mihăilă (Rizespor, Turcia, 36/5), Denis Drăguș (FCSB, 28/7), Louis Munteanu (D.C. United, SUA, 6/3), Daniel Bîrligea (Frosinone, Italia, 9/2).