Acasa » Fotbal Extern » Deco, anunț oficial despre revenirea lui Messi la FC Barcelona: „Poate să ajute”

Deco, anunț oficial despre revenirea lui Messi la FC Barcelona: „Poate să ajute”

Deco, anunț oficial despre revenirea lui Messi la FC Barcelona: „Poate să ajute”
FOTO: Profimedia 3 dec 2025

Numele lui Leo Messi e scandat la fiecare meci al Barcelonei, iar Deco a făcut anunțul despre posibila revenire a argentinianului pe Camp Nou.

Chiar înainte de inaugurarea noii case a catalanilor, cel mai important jucător din istoria clubului a făcut o vizită și imaginile au făcut înconjurul lumii. Pare un semn clar că și-ar dori să mai evolueze în tricoul echipei care i-a dat șansa să joace fotbal, dar conflictele cu președintele clubului ar putea face ca orgoliul jucătorului să nu cedeze în fața rugăminților fanilor de a reveni „acasă”.

La scurt timp de la victoria Barcelonei cu Atletico Madrid, directorul sportiv al clubului a menționat numele argentinianului pe care îl consideră ca fiind „parte din istoria acestui club”. Chiar dacă fanii își doresc să revină Messi la Barca, Deco a dat de înțeles că e un lucru imposibil de realizat, cel puțin în viitorul apropiat.

Deco, conștient că numele lui Messi va fi auzit des pe Camp Nou: „E cel mai bun”

Și la ultimul meci cu Atletico Madrid fanii catalanilor i-au scandat numele lui Messi în minutul 10 al meciului. Aceștia își doresc foarte mult ca fotbalistul să revină în Spania. Totuși, conducerea clubului nu dă semne că ar dori să reia discuțiile cu starul argentinian. Deco a vorbit la superlativ despre Messi. El a precizat și că nu sunt șanse să revină curând deoarece e sub contract cu Inter Miami.

„Impactul îl va avea în fiecare zi. Este cel mai bun din istoria clubului, alături de Ronaldinho și Kubala, așa că nu mă miră că oamenii îi strigă numele sau își amintesc golurile și fazele lui, pentru că este imposibil să nu ți le amintești. Este parte din istoria acestui club.

Nu cred că este posibil, pentru că are contract cu Inter Miami. Este clar că încă ar mai putea oferi ceva, dar nu vom vorbi despre asta, pentru că este un context total speculativ.”, a precizat Deco în programul „Què t’hi jugues!”.

Lamine Yamal, comparat cu Leo Messi: „A intrat treptat”

Noul star al Barcei face senzație atât pe teren cât și în afara acestuia. Mulți l-au comparat pe Yamal cu Messi, dar Deco a ținut să precizeze aspectele importante care îi diferențiază. Messi a avut liniștea și timpul necesar să se dezvolte deoarece echipa nu traversa o criză în anii 2000, în timp ce Yamal a apărut într-un moment în care echipa avea nevoie de un lider.

„Spre deosebire de Lamine, Messi a crescut într-un mediu fără presiune, fără nevoia de a fi protagonist, pentru că nu era nevoie în club. Barça era deja formată, mai matură, iar el a intrat treptat. În schimb, când a apărut Lamine, Barça era în reconstrucție.

Este un jucător ca ceilalți, dar cu lucruri pe care ceilalți nu le au. Îndeplinește toate cerințele de care avem nevoie în club. Nu intrăm în aspectele personale”, a mai spus fostul star al catalanilor.

Deco a evoluat pentru Barcelona între 2004 și 2008. A avut șansa să îl prindă pe Messi chiar la debutul în tricoul campioanei Spaniei așa că îl cunoaște foarte bine pe starul argentinian.