Inter a realizat primul transfer din „era Chivu”, iar fotbalistul de 25.000.000 de euro a vorbit la superlativ despre antrenorul român.
Cristi Chivu a făcut lobby pentru primul transfer din perioada de mercato. „Nerazzurii” l-au prezentat oficial pe Ange Yoan Bonny, fostul elev al tehnicianului român de la Parma. Bonny e fericit că se va regăsi cu fostul său antrenor căruia i-a făcut și o declarație de „dragoste”.
Un atacant francez, în vârstă de 21 de ani, a fost transferat la vicecampioana din Serie A pentru a le face concurență lui Marcus Thuram și Lautaro Martinez. Ange Yoan Bonny a bifat 37 de apariții în primul eșalon sezonul trecut, iar pe final de sezon a avut șansa de a fi pregătit de Cristi Chivu la Parma, echipă salvată în ultima etapă de la retrogradare.
În primul său discurs ca jucător la Inter, Bonny a vorbit la superlativ despre Cristi Chivu, antrenor alături de care a lucrat câteva luni la Parma. Internaționalul de tineret francez consideră că antrenorul român e o persoană deosebită care i-a acordat încredere la Parma și l-a sprijinit în momentele dificile. E fericit că poate colabora din nou cu proaspătul tehnician de la Inter Milano.
„Simt o emoție enormă, sunt foarte fericit să fiu aici. Pentru mine este visul unui copil care devine realitate, încă mi-e greu să-mi dau seama pe deplin: sunt fericit și abia aștept să încep. Am multă ambiție și îmi doresc să fac mai mult decât anul trecut, pentru a continua să progresez. Vreau să învăț de la acești mari jucători care, de acum înainte, vor fi alături de mine în fiecare zi. Mister Chivu ne-a ajutat foarte mult în ultimele trei luni la Parma: este cu adevărat o persoană deosebită, care m-a sprijinit și a avut încredere în mine. Sunt foarte fericit că l-am regăsit aici și că vom continua împreună parcursul nostru. Sunt un jucător care poate evolua cam peste tot pe teren, se poate spune că sunt un atacant modern. Îmi place să am mingea la picior și să joc alături de colegii mei, îmi place să marchez, dar și să le ofer goluri celorlalți.”, a fost prima reacție a lui Bonny în calitate de jucător al „nerazzurilor”.
„Simt o emoție enormă, sunt foarte fericit să fiu aici. Pentru mine este visul unui copil care devine realitate, încă mi-e greu să-mi dau seama pe deplin: sunt fericit și abia aștept să încep.
Am multă ambiție și îmi doresc să fac mai mult decât anul trecut, pentru a continua să progresez. Vreau să învăț de la acești mari jucători care, de acum înainte, vor fi alături de mine în fiecare zi. Mister Chivu ne-a ajutat foarte mult în ultimele trei luni la Parma: este cu adevărat o persoană deosebită, care m-a sprijinit și a avut încredere în mine.
Sunt foarte fericit că l-am regăsit aici și că vom continua împreună parcursul nostru. Sunt un jucător care poate evolua cam peste tot pe teren, se poate spune că sunt un atacant modern. Îmi place să am mingea la picior și să joc alături de colegii mei, îmi place să marchez, dar și să le ofer goluri celorlalți.”, a fost prima reacție a lui Bonny în calitate de jucător al „nerazzurilor”.
Cristi Chivu a debutat pe banca „nerazzurilor” la doar 10 zile de când a preluat echipa. Nu a avut timp să facă schimbări majore, dar imediat după eliminarea de la Mondialul Cluburilor a decis să aducă întăriri pentru a putea intra în lupta pentru trofee în noul sezon.
Pe această listă se află Nicolo Rovella (mijlocaș defensiv, 23 de ani, Lazio), Giovanni Leoni (fundaș central, 18 ani, Parma), Ederson (mijlocaș central, 25 de ani, Atalanta), Angelo Stiller (mijlocaș defensiv, 24 de ani, Stuttgart) și Koni de Winter (fundaș central, 23 de ani, Genoa).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER