Acasa » Fotbal Extern » CM 2018 » Declarația care s-a întors împotriva sa! „Înțepătura” lui Lewandowski pentru James Rodriguez: „Sper să îți aduci aminte”

Declarația care s-a întors împotriva sa! „Înțepătura” lui Lewandowski pentru James Rodriguez: „Sper să îți aduci aminte”

Columbia păstrează șanse reale la calificarea în optimile Campionatului Mondial, după victoria la scor de neprezentare în fața Poloniei. La finalul partidei, selecționerul sud-americanilor s-a declarat mulțumit de evoluția elevilor săi, în special de prestația lui Radamel Falcao.
Declarația care s-a întors împotriva sa! "Înțepătura" lui Lewandowski pentru James Rodriguez: "Sper să îți aduci aminte"

Columbia păstrează șanse reale la calificarea în optimile Campionatului Mondial, după victoria la scor de neprezentare în fața Poloniei. La finalul partidei, selecționerul sud-americanilor s-a declarat mulțumit de evoluția elevilor săi, în special de prestația lui Radamel Falcao.

Derby-ul Grupei H s-a disputat duminică seara. Polonia și Columbia erau nevoite să câștige pentru a păstra șanse reale la calificarea în faza optimilor de finală. Echipele au jucat pe cartea atacului, iar Columbia a fost echipa mai incisivă, reușind să se impună cu 3-0, după un meci dominat de la un capăt la altul. Jose Pekerman, selecționerul Columbiei, și-a lăudat jucătorii la finalul partidei.

„Am jucat sub presiune acest meci, eram obligați să câștigăm. Astăzi am demonstrat că suntem o echipă mare. Jucătorii au valoare și am văzut asta. Au evoluat foarte bine, au arătat ambiție și au dominat partida. Falcao a jucat extraordinar. Este un simbol pentru națională și pentru fotbalul din Columbia”, a declarat selecționerul la conferința de presă.

De partea cealaltă, Adam Nawalka, antrenorul Poloniei, nu i-a criticat pe elevii săi, chiar dacă au părăsit prematur competiția din Rusia: „Cred că am jucat cel mai bun fotbal al nostru. Meciul a fost la un nivel echilibrat până la prima reușită a Columbiei”

Robert Lewandowski nu se aștepta la o asemenea contraperformanță și se declara optimist înaintea începerii turneului final. El posta un mesaj pentru adversarul său din grupă, columbianul James Rodriguez: „Salut, frate! Îmi amintesc cu drag golurile tale de la Campionatul Mondial din 2014. Sper ca și tu să îți aduci aminte de reușitele mele din Rusia”, a postat atacantul pe contul său de Twitter.

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]