Decanul de selecții din naționala Argentinei a spus adio fotbalului. Javier Mascherano: „Mi-am trăit profesia sută la sută, am dat tot ce am avut mai bun”

Decanul de selecții din naționala Argentinei a spus adio fotbalului. Javier Mascherano: „Mi-am trăit profesia sută la sută, am dat tot ce am avut mai bun
  • Publicat:
  • Actualizat:

Javier Mascherano, participant cu naționala Argentinei la patru turnee finale de Campionat Mondial și cu 21 de trofee în palmares, și-a anunțat duminică retragerea din activitatea competițională, acesta fiind legitimat acum la Estudiantes.

Mascherano a jucat 8 sezoane la FC Barcelona între 2010-2018, după ce fusese cumpărat de catalani de la FC Liverpool pentru 26 milioane de euro.

„Vreau să anunț că mă retrag din fotbal, vreau să mulțumesc acestui club care mi-a dat posibilitatea să-mi termin cariera în Argentina. Din păcate, am jucat mai puțin decât intenționasem. Este un lucru la care mă gândisem în acest moment și astăzi îl comunic. Este cele mai corect”, au fost cuvintele lui Javier Mascherano după înfrângerea echipei sale, Estudiantes, împotriva Argentinos Juniors (0-1) în a treia zi a Ligii Argentinei.

Javier Mascherano s-a retras din activitate după 139 de meciuri la FC Liverpool și 334 la FC Barcelona

Cele mai bune momente ale carierei le-a avut la Liverpool (139 de meciuri şi două goluri) şi FC Barcelona (334 de meciuri şi un gol). După ce a părăsit gruparea catalană, în 2018, el a mai jucat la Hebei China Fortune şi ultima dată la Estudiantes La Plata.

„Este timpul să-mi închei cariera din cauza lucrurilor care mi s-au întâmplat. Cel mai corect lucru este să termin astăzi. Mi-am trăit profesia sută la sută, am dat tot ce am mai bun”, a spus argentinianul cu emoție în glas.

Javier Mascherano, participant la 4 Cupe Mondiale de fotbal

Cu 147 selecţii (trei goluri), Mascherano este jucătorul cu cele mai multe meciuri din istoria naţionalei argentiniene.

Mascherano are un record de invidiat de trofee cucerite: o ligă argentiniană (River Plate) o ligă braziliană (Corinthians) 5 La Liga, 5 Copa del Rey, 3 Supercupe spaniole, 2 Ligi ale Campionilor, 2 Supercupe ale Europei și 2 Cupe Mondiale ale Cluburilor, toate cu Barcelona și cu echipa argentiniană 2 medalii de aur la Jocurile Olimpice, iar cu tricoul naționalei a devenit unul dintre cei mai carismatici jucători. A jucat la patru Cupe Mondiale, fiind vicecampion mondial în 2014.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…