Acasa » Fotbal Extern » Dat afară de la FCSB și ajuns paria în Turcia, fotbalistul a prins un transfer neașteptat! L-au anunțat în direct la TV

Dat afară de la FCSB și ajuns paria în Turcia, fotbalistul a prins un transfer neașteptat! L-au anunțat în direct la TV

Dat afară de la FCSB și ajuns paria în Turcia, fotbalistul a prins un transfer neașteptat! L-au anunțat în direct la TV
FOTO Sportpictures

Situația lui Marius Ștefănescu pare să fie, în sfârșit, rezolvată, după o perioadă complicată petrecută în Turcia.

Fotbalistul în vârstă de 27 de ani este pe punctul de a se despărți de Konyaspor, după ce antrenorul echipei l-a anunțat că nu mai intră în planurile sale și l-a îndemnat să își caute un nou angajament.

Unde ajunge Ștefănescu

Fost jucător al FCSB, Ștefănescu a încercat inițial să își câștige locul la Konyaspor, cerând încă o șansă din partea antrenorului Cagdaş Atan. Nu a avut însă succes, iar românul a fost nevoit să accepte ideea unei plecări în plină perioadă de mercato.

În ultimele zile, presa din Turcia a scris că Ștefănescu a intrat pe radarul celor de la Erzurumspor, formație aflată pe locul doi în liga a doua și implicată direct în lupta pentru promovare. Clubul din Erzurum ar fi ajuns mai întâi la un acord cu Konyaspor pentru un împrumut până la finalul sezonului.

Mutarea a fost practic confirmată marți, în cadrul unei emisiuni televizate din Turcia, unde un jurnalist local a anunțat în direct că negocierile sunt într-un stadiu avansat.

„Erzurumspor și-a manifestat interesul. Discuțiile au loc în acest moment și nu sunt probleme. Totul decurge pozitiv. Se rezolvă în două zile, cel târziu”, a fost mesajul transmis în emisiune.

Marius Ștefănescu a evoluat deja în acest sezon atât pentru FCSB, cât și pentru Konyaspor, iar regulamentul FIFA interzice unui jucător să apară oficial pentru trei cluburi diferite într-o singură ediție competițională. 

Marius Ștefănescu nu a uitat-o pe FCSB: „Performanțe care vor rămâne mereu în inima mea”

După ce a plecat de la FCSB, Marius Ștefănescu a postat un mesaj plin de recunoștință:

 „A fost un an de neuitat, plin de muncă, sacrificii, emoții și bucurii imense. Împreună am câștigat 2 Supercupe și un Campionat – performanțe care vor rămâne mereu în inima mea. Vreau să le mulțumesc colegilor mei, staffului tehnic, conducerii și tuturor oamenilor din jurul clubului pentru sprijinul și încrederea oferite. A fost o onoare să port acest tricou și să fac parte dintr-o echipă cu adevărat specială. Mulțumesc și suporterilor pentru energia transmisă meci de meci – sunteți incredibili!
FCSB va rămâne mereu o parte importantă din cariera mea și din viața mea”, a scris Marius Ștefănescu pe rețelele sociale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]