Unirea, „mâncată” de Hamburger SV

Redactor:
Amir Kiarash
Unirea,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Probabil că pentru nemți deplasarea la Urziceni a fost la fel de misterioasă ca o vizită la Castelul Dracula.
Orășel mic și greu de găsit pe hartă, cu doar 17.000 de locuitori, decorul perfect pentru un rezultat horror! Și unde mai pui că ultimele două confruntări ale celor de la Hamburg cu formații românești, Dinamo și Rapid, au însemnat două eliminări pentru HSV. Este lesne de înțeles de ce îngrijorarea se putea citi pe fețele nemților la intrarea pe stadion.

Pe teren însă, Hamburg a arătat ca o echipă mare, și la propriu, și la figurat, iar gazonul din Urziceni parcă prea mic pentru „baschetbaliștii” lui Martin Jol, în frunte cu Atouba, Jansen și Petric. Ultimul s-a tranformat ieri în „killer-ul” Unirii, forța sa făcând șah-mat până și o apărare solidă precum cea a Urziceniului.

Puternicul vârf al oaspeților a fost la un pas de deschiderea scorului după cinci minute, însă lovitura sa de cap a trecut puțin pe lângă poartă. Arlauskis n-a mai scăpat însă 20 de minute mai târziu, când cornerul executat de Trochowski a fost reluat în poartă de Petric.

Tristețe la Urziceni, mai ales că puțin înainte de gol un șut al lui Mara fusese scos de pe linia porții! După deschiderea scorului, meciul practic n-a mai avut istoric. Nemții s-au mulțumit să controleze jocul, iar majorarea scorului a venit imediat după pauză, prin același Petric.

Până la final, nemții au jucat nemțește, adică exact și la rezultat, în timp ce Mara și colegii săi s-au zbătut ca peștele pe uscat. Hamburg a obținut o calificare meritată, în timp ce Unirea va rămâne cu satisfacția egalului de prestigiu obținut în tur.

 

"Ce cred despre Unirea? N-am să fiu diplomat. Este o echipă mică, care va rămâne doar cu rezultatul din tur. Era normal să ne calificăm." – Martin Jol, antrenor Hamburg

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Din Londra s-a mutat într-un sătuc din România. De ce a renunțat Andrei la luxul de acolo, după 14 ani:
Din Londra s-a mutat într-un sătuc din România. De ce a renunțat Andrei la luxul de acolo, după 14 ani:…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Putin CUTREMURĂ Europa! Ce țări poate ATACA Rusia: E legitim
Putin CUTREMURĂ Europa! Ce țări poate ATACA Rusia: E legitim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…