Sandu: „Lucescu a făcut până acum istorie! De azi a devenit o legendă”**

Sandu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Sandu le-a ținut aseară pumnii lui Mircea Lucescu și Răzvan Raț chiar din tribunele stadionului “Șükrü SaracoĂŸlu”.

Nașul s-a deplasat la Istanbul pentru a se documenta în legătură cu modul în care se organizează o finală de cupă europeană și a luat chiar un caiet de sarcini de la turci.(în 2012 Bucureștiul va fi gazda finalei Europa League).

La finalul partidei, oficialul a făcut risipă de laude la adresa tehnicianul Șahtiorului, dar și a lui Răzvan Raț. Performanța obținută îl ridică pe Lucescu la stadiul de legendă, din păcate una care nu va mai antrena niciodată naționala țării de origine.

"Mircea Lucescu a făcut până acum istorie, dar acum a intrat în legenda marilor antrenori. Rezultatul obținut este unul deosebit, deoarece echipele din estul Europei ajung mai greu la Liga Campionilor și mai usor la Cupa UEFA. Lucescu este un mare antrenor. E o performanță importantă pentru fotbalul românesc, sunt doi conaționali de-ai noștri implicați, deci nu putem să rămânem indiferenți."

"Cred că cei care au fost selecționeri ai reprezentativei și-au făcut foarte bine datoria, trebuie să lăsăm lucrurile așa cum sunt, nu să discutăm despre cât de bine sau nu e că Lucescu nu a ajuns antrenorul echipei naționale"

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

Prima competiţie de frumuseţe AI din lume

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…