Rednic: „Cu NEC nu mai merge cu călcâie și miștouri”

Rednic:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Este aceeași echipă pe care o știam. Foarte organizată! Ei au menajat câțiva jucători. A fost clar că îi interesează mai mult partida cu noi. În plus, știau că vin la meci. Mi-au făcut o primire frumoasă și nu cred că au vrut să se descopere. Spun asta pentru că au odihnit mai mulți titulari. În primul „11“ au apărut doi jucători pe care eu nu îi știam. Evoluția lor a fost bună până au deschis scorul, apoi cel care a marcat a fost eliminat pentru două „galbene“, iar adversarul a prins curaj.

Rămâneți în continuare optimist în privința calificării?

Clar! De ce să nu fiu? O să vedeți că ne vom califica. Știu ce pot elevii mei, am încredere în ei, iar cu toții ne dorim să-i depășim pe olandezi. E normal să gândesc pozitiv și să le dau încredere jucătorilor.

Da, dar așa a fost și înainte de partida tur, iar rezultatul nu a fost cel dorit…

Atunci am avut o altă problemă. Noi am intrat relaxați, cu nasul pe sus și i-am subestimat. Acum trebuie să fim mult mai atenți. Nu mai merge cu călcâie și cu miștouri. Organizare, răbdare și seriozitate, astfel o să reușim.

La ultimul meci, toți cei trei atacanți au fost pe teren. Vă gândiți să mergeți în continuare pe același sistem?
Am fost mulțumit. Am pus mult mai multă presiune pe adversar. Cam asta o să fie formula și pe viitor. Sunt încă în căutări, pentru că nu am avut toți fotbaliștii în pregătiri, dar sunt încrezător.

Fără antrenori și portar

La antrenamentul de ieri, jucătorii dinamoviști au fost supervizați doar de secundul Jean Vlădoiu. Pentru că Mircea Rednic a fost plecat în Olanda cu scopul de a-i spiona pe cei de la NEC, „Charlie“ a rămas șef pentru o zi. Nici portarii nu au avut antrenor, Marius Bratu fiind învoit, după ce duminică a participat la nunta lui Bogdan Lobonț, la rândul său absent motivat de la ședința de pregătire.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…