„Olandezii ne-au înjurat și ne-au făcut țigani! D-aia i-am bătut cu cureaua!”

  • Publicat:

Unul din liderii galeriei dinamoviste, Nicu Marius Tararache, a povestit cum a început scandalul pe stadionul lui NEC. Acesta a spus că fanii olandezi i-au jignit pe suporterii români și au încercat să le fure steagul de pe gard.

"Ne-au făcut țigani, ne-au scuipat! Scandau "Țiganii, țiganii!" Apoi, în prima repriză a fost și un eveniment mai neplăcut. O femeie, angajată a clubului Dinamo, s-a ales cu capul spart după ce un olandez a aruncat în ea cu o baterie de telefon! Femeia a primit îngrijiri, se poate verifica! După ce a început repriza a doua, am observat că se îndreaptă spre sectorul nostru un grup de 25-30 suporteri olandezi. Steagul grupului din care fac parte, NG, din păcate era singurul legat pe exteriorul peretelui din plexiglas spre care se îndreptau suporterii lor. M-am suit pe gard că să dezleg steagul, moment în care au început să mă lovească. Au dat în mine cu o țeavă metalică, pe care am apucat-o după a doua, a treia lovitură și am reacționat și eu. Între timp, zburau torțele de o parte și alta a gardului, pe deasupra capului meu. În acele momente, am început să mă apăr, instinctual. Eram lovit cu țevi, cu cozi de steaguri. M-am simțit în pericol. De aceea i-am bătut cu cureaua", a spus Tararache în Cancan.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit de mulți
Va deveni INTERZIS PRIN LEGE. Decizia se pregătește acum în ROMÂNIA. E un gest iubit de mulți
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup