Finala Ligii 2011, pe Wembley

Finala Ligii 2011, pe Wembley
  • Publicat:
  • Actualizat:

Executivul UEFA, reunit la Bordeaux, a decis ca finala Ligii Campionilor, ediția 2010/2011, să se dispute pe noul stadion Wembley din Londra. Totodată, s-a luat decizia "îngropării" actualei Cupe UEFA la sfârșitul ediției în curs, precum și nașterea Ligii Europa, noua denumire a acesteia.

Un nou nume, dar și un nou logo (galben-roșu), iar noul format va însemna o fază de grupe care va antrena 48 de echipe. În plus, în cazul în care o grupare realizează eventul, finalista nefericită a Cupei nu va mai avea dreptul de a se înscrie în a doua competiție europeană, locul acesteia urmând a fi luat de prima echipă care a terminat sub linie în respectiva ediție de campionat.

Deci, dacă situația de la sfârșitul sezonului trecut, din țara noastră, s-ar repeta la anul, Unirea Urziceni, care a pierdut finala in fața CFR Cluj, campioana tării, nu ar mai avea dreptul să participe automat în ceea ce se va numi Liga Europa. Sigur, având în vedere locul pe care a încheiat campionatul, s-ar fi putut număra printre participante doar din acest punct de vedere, dar dacă ar fi terminat pe locul 10, să zicem, ar fi rămas în afara Europei.

 

articol de Octavian METONI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată a Adinei Maria
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată…
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Interzis complet în România! Legea pe care nimeni n-o poate ocoli. Amenda te bagă în faliment
Interzis complet în România! Legea pe care nimeni n-o poate ocoli. Amenda te bagă în faliment
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…