Cum a fost premiat jucătorul lunii martie în Rusia: cu drona, pe geam! VIDEO

  • Publicat:
Cum a fost premiat jucătorul lunii martie în Rusia: cu drona, pe geam! VIDEO

Oficialii celor de la Zenit Sankt Petersburg au folosit o dronă pentru a-i oferi brazilianului Malcom premiul pentru Jucătorului lunii martie. Prin această metodă au respectat distanțarea socială, regula impusă după apariția pandemiei COVID-19.

Malcom a fost votat de 30 la sută dintre suporterii lui Zenit, echipa situată pe prima treaptă a clasamentului în prima ligă rusă înainte ca întrecerea să fie stopată din cauza virusului.

„Tocmai am primit un mesaj în care mi se spune că trebuie să deschid geamul”, spune Malcom într-un clip postat pe contul de Twitter al clubului rus. După ce a deschis-o, o dronă pe care era ataşat premiul a intrat în apartament și a aterizat pe podea.

Brazilianul, fost atacant al Barcelonei, le-a mulțumit tuturor, în special fanilor, și a avut un mesaj: „Staţi acasă, este important”.

  • Potrivit Grupului de Comunicare Socială, cele mai multe cazuri de coronavirus,1529, sunt în Suceava, urmat de Bucureşti, 688, şi Timiş, 259.
  • Dintre cele 5.467 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), 729 au fost declarate vindecate şi externate.
  • La ATI, în acest moment, sunt internaţi 183 de pacienţi, informează GCS.
  • La nivelul întregii ţări, până la această dată au fost prelucrate 55.430 de teste.
  • „Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 25.226 de persoane. Alte 77.317 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală”, a mai transmis GCS.
  • Peste 1,6 milioane de persoane au fost infectate cu Covid-19 la nivel mondial şi peste 100.000 au decedat. Rusia are circa 13.500 de cazuri confirmate şi 106 decese.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Știri despre
Pe aceeași temă
Laurette și-a făcut cont pe OnlyFans! Cât trebuie să scoţi din buzunar dacă vrei să o vezi pe mulatră în ipostaze incendiare
Laurette și-a făcut cont pe OnlyFans! Cât trebuie să scoţi din buzunar dacă vrei să o vezi pe mulatră în…
Un arhitect spulberă mitul vieţii de 5 stele de la Cluj: „Trăim într-o sărăcie generalizată”
Un arhitect spulberă mitul vieţii de 5 stele de la Cluj: „Trăim într-o sărăcie generalizată”
O nouă medialie de aur pentru David Popovici. Românul stabileşte un nou record mondial la proba de 200 m liber
O nouă medialie de aur pentru David Popovici. Românul stabileşte un nou record mondial la proba de 200 m liber
„Arăți cu 10 ani mai tânăr lângă ea”. Cine e modelul de 21 de ani cu care s-a pozat Jose Mourinho
„Arăți cu 10 ani mai tânăr lângă ea”. Cine e modelul de 21 de ani cu care s-a pozat Jose…
IMAGINI ȘOC. Cum arată Rudel Obreja, eliberat acum trei săptămâni din închisoare
IMAGINI ȘOC. Cum arată Rudel Obreja, eliberat acum trei săptămâni din închisoare
Operațiunea Unthinkable! Planul lui Churchill de a INVADA Uniunea Sovietică....
Operațiunea Unthinkable! Planul lui Churchill de a INVADA Uniunea Sovietică....
Motivul absurd pentru care o tânără de 25 de ani și-a anulat nunta, cu doar o lună înainte. De ce a rupt logodna din cauza meniului de nuntă
Motivul absurd pentru care o tânără de 25 de ani și-a anulat nunta, cu doar o lună înainte. De ce…
Două forțe mondiale cutremură toată lumea! Peste 5 miliarde de oameni ar muri. E fără precedent
Două forțe mondiale cutremură toată lumea! Peste 5 miliarde de oameni ar muri. E fără precedent
Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu cei doi tineri dispăruți în mare, la Costinești. Ultimele imagini cu ei
Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu cei doi tineri dispăruți în mare, la Costinești. Ultimele imagini cu ei
Fructul delicios din România care te-ar putea feri de Alzheimer și demență
Fructul delicios din România care te-ar putea feri de Alzheimer și demență
S-a întors acasă și a început să se dezbrace. Momentul de infarct, înregistrat!
S-a întors acasă și a început să se dezbrace. Momentul de infarct, înregistrat!
FCSB şi-a aflat pedeapsa pentru play-off-ul Conference League. UEFA a sancţionat-o dur după comportamentul rasist al suporterilor
FCSB şi-a aflat pedeapsa pentru play-off-ul Conference League. UEFA a sancţionat-o dur după comportamentul rasist al suporterilor
BANCUL ZILEI: Bulă și Alinuța încearcă o nouă poziție sexuală: “Hai să-ți fac un 86 pe gratis!”
BANCUL ZILEI: Bulă și Alinuța încearcă o nouă poziție sexuală: “Hai să-ți fac un 86 pe gratis!”
Ipoteză şoc în cazul unui accident de pe DN79. Un şofer ar fi intrat intenţionat cu maşina sub un TIR
Ipoteză şoc în cazul unui accident de pe DN79. Un şofer ar fi intrat intenţionat cu maşina sub un TIR
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Loredana Groza s-a pozat fără chiloți și a ”scăpat” imaginea pe internet!
Loredana Groza s-a pozat fără chiloți și a ”scăpat” imaginea pe internet!
Un monopost Ferrari a făcut slalom printre mașini pe autostradă - VIDEO
Un monopost Ferrari a făcut slalom printre mașini pe autostradă - VIDEO
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!