Acasa » Fotbal Extern » Cu cine a semnat Kurt Zouma, una dintre cele mai mari „țepe” luate de CFR Cluj pe piața transferurilor

Cu cine a semnat Kurt Zouma, una dintre cele mai mari „țepe” luate de CFR Cluj pe piața transferurilor

Cu cine a semnat Kurt Zouma, una dintre cele mai mari „țepe” luate de CFR Cluj pe piața transferurilor
Foto: Sport Pictures

Kurt Zouma și-a găsit echipă după ce clubul CFR Cluj a scăpat în această iarnă de una dintre cele mai mari „țepe” pe care le-a luat vreodată în materie de transferuri.

Fundașul central francez a semnat cu Al Wasl, locul 5 în campionatul din Emiratele Arabe unite, anunțul oficial fiind făcut de noul său club în social media.

Kurt Zouma și-a găsit rapid echipă după „țeapa” dată lui CFR Cluj. Francezul a semnat în Emiratele Arabe Unite

Nelu Varga a scăpat de curând de unul dintre cele mai păguboase transferuri efectuate în timpul domniei sale de la CFR Cluj. Kurt Zouma, considerat în toamna trecută ca fiind marea bombă de mercato, a plecat după doar câteva meciuri jucate în Gruia.

Așa cum ProSport a scris pe 12 ianuarie 2026, stoperul a fost remunerat regește în Ardeal. A primit 21 de euro pentru fiecare secundă jucată în tricoul feroviarilor clujeni și 250.000 de euro pentru cele 4 luni în care a stat la echipă.

Acum, apărătorul central francez a parafat o înțelegere cu Al Wasl, locul 5 din Emiratele Arabe unite, gruparea din Golf anunțând mutarea pe rețelele sociale.

Pentru Zouma aventura din această zonă nu este una nouă. Înainte de a ajunge la CFR Cluj, el a evoluat pentru Al-Orubah, din Arabia Saudită.

Foto: Sport Pictures

A fost o umbră în Gruia

Apărătorul cu 11 selecții la națională a Franței, bifează astfel a opta echipă din cariera sa, după ce a mai jucat în Anglia (West Ham, Chelsea, Everton și Stoke City) și Franța (Saint-Etienne).

Kurt Zouma a semnat cu CFR Cluj în septembrie 2025, din postura de jucător liber de contract, ceea ce i-a permis să obțină și o primă de instalare din partea lui Nelu Varga. Fotbalistul francez a adunat doar trei meciuri jucate în tricoul lui CFR Cluj în Superliga României.

„Mulțumesc tuturor fanilor! Vă doresc tot binele. A fost o călătorie scurtă. Nu a fost să fie. Dar acesta e planul Lui Dumnezeu. Dornic de mai mult”, a scris Kurt Zouma, în limba engleză, pe Instagram Stories.

A evoluat 10 minute în etapa a 10-a cu UTA, 85 de minute cu Petrolul în deplasare, în etapa 13, și 12 minute cu Dinamo, pe Arena Națională, când ardelenii au fost învinși cu el în teren în prelungiri.

Zouma a fost la „ani lumină” de CV-ul fabulos pe care îl are în palmares: UEFA Champions League (2021), două titluri în Premier League (2015 și 2017), toate cu Chelsea, și UEFA Conference League, cu West Ham United (2023).